Reducerea contributiilor sociale va fi luată în calcul la jumatatea anului viitor, a declarat ministrul finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu.
"În politica fiscală, cel mai bun lucru este stabilitatea. Îmi doresc o politică fiscală stabilă, dar în jur sunt ţări care au început să reducă impozitele. Există o concurenţă din partea vecinilor. Avem trecut şi în scrisoarea cu FMI şi CE să reducem contribuţiile sociale întrucât costul forţei de muncă este ridicat în comparaţie cu alte ţări. Se discută la jumătatea anului 2011. Mi-aş dori acest lucru", a declarat Ialomiţianu, pentru Pro Tv.
"În 2011 trebuie să fim prudenţi. Politica fiscal bugetară este prudentă. Trebuie sa vedem momentul şi să analizăm ce putem face. Dar un lucru este cert, trebuie să luăm în calcul reducerea CAS", a precizat ministrul.
În proiectul legii bugetului asigurărilor sociale pentru 2011, cotele de contribuţii pentru pensii şi pentru şomaj sunt prevăzute la acelaşi nivel ca în 2010. Astfel, cota datorată de angajatori pentru pensii în condiţii normale de muncă este de 20,8%, iar cea datorată de angajaţi de10,5%. Cota medie datorată de angajatori pentru sistemul asigurărilor de accidente de muncă şi boli profesionale este 0,25%. Contribuţiile de şomaj sunt de 0,5% pentru angajator şi 0,5% pentru angajat.