Florin Cîțu, ministrul Finanțelor Publice, a anunțat în această seară, la Digi 24, că România nu va avea nevoie de Fondul Montar Internațional (FMI) în acest an.
„Nu vom avea nevoie de FMI (Fondul Monetar Internaţional – n. r.). În 2020 am reuşit o premieră: suntem singura ţară care nu este în zona euro, care are un deficit ce se va duce spre 7% şi să nu aibă nevoie de finanţare de la o instituţie financiară cum este FMI. Banii îi vom obţine de pe pieţele financiare. Avem încrederea finanţatorilor privaţi.
Am avut cea mai de succes emisiune de obligaţiuni în perioadă de criză, cu un interes de 13 miliarde de euro, din care am luat 3,3 miliarde. În criză ne-am împrumutat pe perioade lungi, de 15-20 de ani şi bineînţeles că ne uităm în continuare să ne finanţăm atât de pe piaţa internă.
Mai pregătesc o surpriză pentru români în ceea ce priveşte împrumuturile. Dobânzile sunt în jos, în jur de 3% la lei, depinde de scadenţă. Aici lucrăm foarte bine şi cu banca centrală”, a spus Florin Cîţu, la Digi 24.
Persoanele fizice pot cumpăra emisiuni de obligațiuni din 1 iulie
„Pe 1 iulie cred că emitem o emisiune în lei pentru români. Sunt ordine semnate de mine, dar ştiţi că birocraţia are o inerţie mai mare. Pentru persoanele fizice, scadenţele vor fi până la 5 ani. Este un program mai flexibil. Înainte puteai să pui bani în acest program şi nu puteai să-i mai scoţi 5 ani.
Noi vom da şi nişte bonificaţii, dar este un program prin care sperăm ca românii, dacă au încredere să investească în acest Guvern, bani aceia vor fi folosiţi pentru investiţii, pentru a reconstrui România. Va fi o dobândă bună, competitivă”, a precizat Cîțu.
Avertisment pentru directorii economici
”La sfârşitul anului, mă voi uita la modul în care au fost construite bugetele”, iar în cazul în care se va constata supradimensionarea anumitor proiecte va solicita sancţionarea directorilor economici.
Nu putem să mergem mai departe fără să fim responsabili. Acest truc se face în fiecare an. Se creează, se aruncă tot felul de proiecte în buget ca să se aloce resurse ca apoi acele resurse să fie redirecţionate”, a avertizat ministrul Finanţelor.
Sursă foto: INQUAM/Octav Ganea