Ministrul Finanțelor: Vom discuta cu FMI rectificarea bugetară. Ținta de deficit nu se modifică

Autorităţile române vor discuta în cursul acestei săptămâni, la Bruxelles, cu reprezentanţii instituţiilor financiare internaţionale despre a doua rectificare bugetară, reformele structurale şi despre evoluţia situaţiei economice, a declarat, luni, ministrul Finanţelor Publice, Ioana Petrescu.

Răspunzând unei întrebări din partea jurnaliştilor, oficialul MFP a precizat că ţinta convenită de deficit bugetar pentru anul 2014 nu se modifică. 

"Vom avea discuţii cu reprezentanţi ai Fondului Monetar Internaţional /FMI/, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale în principiu pe a doua rectificare bugetară, pe reformele structurale pe care le avem în vedere cu FMI şi care sunt în scrisoarea de intenţie şi practic o updatare la situaţia economică pe care o avem azi, relativ cu iulie, când a fost ultima misiune tehnică a FMI în România", a afirmat Ioana Petrescu. 

 

Sursa: Agerpres