Ministrul Fondurilor Europene: Avem 60 milioane de euro, pe care îi puteţi accesa începând de luni

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Orlando Teodorovici, a declarat, joi, la Brăila, că a semnat un ordin prin care, începând de luni, întreprinderile mari şi IMM-urile pot accesa proiecte în valoare de 60 milioane de euro, fonduri rămase din economiile făcute în actualul cadru financiar.

'Ieri (miercuri – n.r.) am semnat un ordin de ministru privind lansarea oficială a unui ghid, a unui cod de proiecte, pe care îl puteţi accesa începând de luni. Mâine va fi publicat în Monitorul Oficial şi se pot depune proiecte timp de 30 de zile. Avem 60 milioane de euro, pe care îi puteţi accesa începând de luni. Pentru întreprinderile mari va merge o treime din aceste fonduri, iar restul va fi pentru IMM-uri. Vor fi 4 milioane de euro pentru întreprinderile mari şi 1,5 milioane euro pentru IMM-uri. Banii sunt din economiile rămase din actualul cadru financiar', a declarat Teodorovici.

Ministrul Teodorovici a precizat că au fost simplificate condiţiile pentru accesarea acestor fonduri, în ideea de a nu mai exista 'timpi morţi şi costuri inutile'.

'Aici am pus câteva condiţii mai simple: nu am mai cerut acea scrisoare de confort, de garanţie bancară. Nu mai există nici obligaţia de a aduce dovada pentru cofinanţare proprie. Beneficiarul trebuie să facă o declaraţie pe propria răspundere că va asigura suma respectivă conform contractului care va fi semnat. Nu mai cerem avize şi autorizaţii, noi mergem să obţinem acele date', a explicat ministrul.

Ministrul Fondurilor Europene a mai spus că vor exista şi câteva condiţii în contractul de finanţare, de la care nu se admite nicio abatere, altfel contractul va fi reziliat.

'Va fi prevăzut un număr de zile în care să fie demarată achiziţia publică, de la momentul în care este semnat contractul de finanţare. Beneficiarul va trebui să posteze pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene anunţul pentru lansarea achiziţiilor, în caz contrar, cade contractul. Nu se admite nicio abatere de la termenele impuse. Ţin foarte mult la acest lucru, ca ambele părţi să îşi respecte obligaţiile contractuale, şi statul, dar şi beneficiarul', a completat Teodorovici.

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Orlando Teodorovici, a fost prezent, joi, la Brăila, unde a participat la o întâlnire cu studenţii Facultăţii de Inginerie, cu care a discutat despre accesarea şi utilizarea fondurilor europene pentru cercetare şi învăţământ superior, şi la o dezbatere cu oamenii de afaceri din Brăila, pe tema simplificării modului de accesare a fondurilor europene.

SURSA: Agerpres