Ministrul Forțelor Armate din Franța, Sebastien Lecornu, a ajuns în România. Acesta a fost primit joi, 3 noiembrie 2022, la Palatul Cotroceni de către președintele României.
Ministrul Forțelor Armate din Franța a fost primit la Palatul Cotroceni
Președintele României, Klaus Iohannis, l-a primit joi, 3 noiembrie 2022, la Palatul Cotroceni, pe ministrul Forțelor Armate din Republica Franceză, Sébastien Lecornu. Acesta se află într-o vizită oficială în România.
„În cadrul întrevederii, au fost abordate subiecte referitoare la stadiul și perspectivele de dezvoltare ale Parteneriatului Strategic dintre România și Franța, cu accent pe componenta de apărare, situația de securitate din regiunea Mării Negre și tendințele de evoluție a acesteia, stadiul implementării deciziilor aliate luate la Summitul NATO de la Madrid și agenda Uniunii Europene. Președintele României a apreciat soliditatea relațiilor dintre cele două țări și a transmis mulțumiri Franței pentru eforturile de constituire și operaționalizare a Grupului de Luptă NATO din țara noastră, ca parte a angajamentului aliat de întărire a posturii de apărare și descurajare a Alianței pe Flancul Estic.
Totodată, președintele Klaus Iohannis a menționat cooperarea foarte bună dintre cele două state pe timpul misiunilor executate în comun sub egida NATO, UE, ONU și OSCE, precum și în cadrul exercițiilor multinaționale. Referindu-se la criza de securitate din regiune, generată de invadarea militară a Ucrainei de către Federația Rusă, Președintele României a abordat impactul multidimensional pe care aceasta îl are asupra securității regionale, europene și euroatlantice”, a transmis, joi, Administrația Prezidențială.
Președintele României, Klaus Iohannis, a subliniat, de altfel, „importanța menținerii unității și solidarității aliate, inclusiv în ceea ce privește sprijinul acordat Ucrainei și cetățenilor ucraineni, precum și a îmbunătățirii capacității aliaților de a acționa împreună”.
„În contextul actualelor tendințe de deteriorare continuă a mediului de securitate, președintele României a reliefat importanța parteneriatului dintre NATO și Uniunea Europeană, precum și necesitatea consolidării acestuia. Președintele Klaus Iohannis a evidențiat importanța susținerii rezilienței și a capacității de apărare a partenerilor din vecinătate pentru a face față provocărilor de securitate cu care se confruntă”, scrie în comunicatul de presă.
Franța și România vor continua să colaboreze în domeniul apărării
Ministrul Forțelor Armate din Republica Franceză, Sebastien Lecornu, a apreciat relațiile de cooperare bilaterală dintre țara sa și România în domeniul apărării, motiv pentru care a afirmat disponibilitatea Guvernului de la Paris de a continua dezvoltarea și diversificarea acestora.
„În acest context, ministrul francez a subliniat profesionalismul militarilor români și cooperarea foarte bună dintre cele două state pe timpul executării misiunilor și activităților de instruire desfășurate în context aliat sau bilateral.
Ministrul Sébastien Lecornu a mulțumit României pentru eforturile depuse în asigurarea condițiilor de staționare a militarilor francezi pe teritoriul țării noastre și a dat asigurări că Franța va rămâne pe deplin implicată în implementarea deciziilor NATO de asigurare a securității Flancului Estic, în conformitate cu deciziile Summitului NATO de la Madrid și cu direcțiile prevăzute în Noul Concept Strategic”, se mai arată în comunicatul de presă.