Ministrul francez al Apărării, Sébastien Lecornu, se va afla, joi, în vizită în România. Acesta ar urma să meargă la centrul de instruire de la Cincu și să participe la o ceremonie de depunere de coroane de flori.
Sébastien Lecornu va fi să fie primit de președintele Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă şi ministrul Apărării, Angel Tîlvăr.
Depunere de flori la Monumentul Eroilor Francezi
Potrivit Ministerului Apărării Naţionale (MApN), ministrul forţelor armate franceze, Sébastien Lecornu, va face, joi, o vizită oficială în România. Astfel, ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, va avea o întrevedere cu omologul francez, la sediul MApN, începând cu ora 17.30, urmată de declaraţii de presă comune.
De asemenea, agenda delegaţiei franceze cuprinde, în cursul dimineţii (începând cu ora 8.30), o vizită în Centrul Naţional de Instruire Întrunită ”Getica” din Cincu, judeţul Braşov.
Pe agendă se mai află și o ceremonie de depuneri de coroane de flori (începând cu ora 14.00) la Monumentul Eroilor Francezi, situat în Parcul Cişmigiu din Bucureşti, urmată de primiri la preşedintele României, Klaus Werner Iohannis, la Palatul Cotroceni, şi la prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, la Palatul Victoria.
Grupul de Luptă al NATO din România, parte a măsurilor adoptate de Alianța Nord Atlantică
Grupul de Luptă al NATO din România a fost constituit începând cu luna mai, prin transformarea elementelor multinaţionale aliate din cadrul Forţei de Răspuns a NATO dislocate în ţara noastră.
Potrivit MApN, constituirea grupurilor de luptă (Bulgaria, România, Slovacia şi Ungaria) se înscrie în setul mai larg de măsuri adoptate de NATO pentru consolidarea posturii de descurajare şi apărare pe termen mediu şi lung, ca urmare a războiului declanşat de Federaţia Rusă în Ucraina.
La propunerea Franţei de a prelua rolul de naţiune-cadru, batalionul francez dislocat în România, considerat vârful de lance al Forţei cu Nivel de Reacţie Foarte Ridicat al NATO (VJTF), formează, în prezent, Collective Defence Battle Group (CDBG) pe teritoriul naţional integrând, rotaţional, efective ale Belgiei şi Ţărilor de Jos. Forţele principale ale CDBG sunt dispuse în Centrul Naţional de Instruire Întrunită din Cincu, unde execută misiuni şi activităţi de instrucţie alături de structuri ale Armatei României.