Ministrul german al Familiei a fost test negativ pentru coronavirus. Se va mai efectua încă un test

Germania

Purtătoarea de cuvânt al ministrului german al Familiei, Franziska Giffey, a făcut public rezultatul testului coronavirus al acesteia. Ministrul a trebuit să facă un test rapid miercuri după-amiaza după ce s-a aflat că ministrul german al Sănătății are coronavirus.

Ministrul familiei Franziska Giffey a fost testată negativ la coronavirus într-un test rapid efectuat miercuri după-amiază, a anunţat o purtătoare de cuvânt, relatează dpa. Ea a precizat că un nou test va fi efectuat pentru a-l confirma pe primul.

Ministrul sănătăţii, Jens Spahn, a devenit miercuri primul ministru din guvernul german testat pozitiv la coronavirus.

El a luat parte la o reuniune a cabinetului la cancelaria din Berlin în cursul dimineţii şi a discutat cu Giffey pe marginea întâlnirii, după au demonstrat fotografiile realizate.

Principalul motiv pentru testul efectuat de ministrul familiei a fost o conferinţă de presă de vineri privind situaţia din centrele de zi, în timpul căreia a stat împreună cu Spahn pe podium pentru o lungă perioadă de timp

Ministrul Sănătății a fost testat miercuri

Ministrul, în vârstă de 40 de ani, prezenta simptome specifice unei răceli, a precizat ministerul, adăugând că toate persoanele care au fost în contact cu el au fost informate.

Jens Spahn este una dintre cele mai importante figuri din Germania în lupta pentru limitarea răspândirii epidemiei de COVID-19, notează dpa.

Deşi rata infectărilor cu noul coronavirus este în Germania mai mică decât în mare parte a Europei, numărul contaminărilor a crescut mult în ultimele zile şi a ajuns sâmbătă la un record zilnic de 7.830, potrivit Institutului Robert Koch.

Noi măsuri anti-COVID-19

Germania va introduce noi măsuri mai restrictive pentru a încerca să lupte împotriva pandemiei de COVID-19, a anunţat miercuri seară cancelarul Angela Merkel, potrivit Agerpres.

Numărul participanţilor la evenimente private va fi limitat de exemplu în regiunile care înregistrează peste 35 de noi contaminări la 100.000 de locuitori în şapte zile. În aceste regiuni, portul măştii va fi obligatoriu peste tot unde oamenii sunt apropiaţi unii de ceilalţi mai mult timp.

Adunările vor fi limitate la 25 de persoane în instituţiile publice şi la 15 în sălile private.

„Sunt convinsă că ceea ce vom face acum va determina modul în care vom traversa această pandemie”, a comentat cancelarul german.

„Putem vedea că rata de contaminare creşte şi că în anumite regiuni este foarte ridicată”, a adăugat ea. „Este motivul pentru care trebuie să împiedicăm o creştere necontrolată sau exponenţială”, a insistat Angela Merkel.

Dacă pragul de 50 de noi contaminări la 100.000 de locuitori este depăşit, vor fi impuse reguli şi mai severe, ca limitarea reuniunilor private la maxim 10 persoane din două familii şi închiderea restaurantelor la orele 23.00.

Guvernul federal şi landurile, care sunt responsabile de politicile de sănătate, au petrecut miercuri opt ore pentru a elabora aceste reguli care încearcă să unifice situaţii extrem de disparate, consecinţă a federalismului.

Germania a înregistrat miercuri 5.000 de noi contaminări cu coronavirusul în 24 de ore, un nivel nemaiatins de la măsurile de restricţie din primăvară.