Nu ar avea niciun sens ca suma prevăzută în cel de-al doilea pachet de salvare a economiei Greciei, grav lovită de criză, să fie eşalonată, susţine ministrul german de finanţe, Wolfgang Schaeuble, conform săptămânalului Tagesspiegel am Sonntag citat de Reuters.
„Dacă Grecia obţine toate aprobările necesare, implementează reformele solicitate şi îndeplineşte şi celelalte condiţii, atunci va putea intra în posesia celui de-al doilea pachet financiar de ajutor. Un acord eşalonat sau un acord pas cu pas nu ar fi necesar”, a declarat Wolfgang Schaeuble.
„Ne vom decide asupra întregului program (de ajutorare) luni”, a mai precizat el. Agenţia britanică de presă cita miercuri surse care susţineau că oficialii din cadrul ministerelor de finanţe din zona euro examinează modalităţi de a amâna oferirea unor părţi sau a întregii sume de ajutor de 130 de miliarde de euro, destinată Greciei. Însă liderii europeni şi-au exprimat vineri optimismul cu privire la capacitatea Greciei de a-şi asigura întreaga sumă prevăzută, după ce Atena a operat noi reduceri bugetare.
De asemenea, ministrul german s-a apărat în faţa criticilor formulate de preşedintele elen Karolos Papoulias, care l-a acuzat că insultă Grecia. „Nu cunosc niciun domn Schaeuble care ar face aşa ceva. Poate că preşedintele Greciei a înţeles greşit anumite lucruri”, a explicat el. Oficialul german a mai precizat că miniştrii europeni de finanţe se luptă de doi ani pentru a stabiliza moneda unică europeană „şi în particular pentru a stabiliza Grecia”.
El a subliniat faptul că nu vor fi formulate noi condiţii pentru acordarea ajutorului în cazul Greciei, „dar Atena trebui să ofere suficiente garanţii că va respecta condiţiile asupra cărora s-a convenit deja, indiferent de rezultatul alegerilor”.
Wolfgang Schaeuble s-a referit de două ori în această săptămână la Grecia ca la ‘o gaură fără fund’, remarci ce au provocat indignare la Atena şi au alimentat suspiciunile că liderii europeni ar pregăti excluderea Greciei din zona euro, în urma unor estimări care susţineau că o asemenea variantă nu ar distruge moneda euro.
Sursa: Agerpres