Ministrul grec de Externe Stavros Lambrinidis a denunţat miercuri "nebunia" agenţiilor de rating, după o serie de decizii controversate ale Standard and Poor's şi Moody's.
"Ieri (marţi – n.r.) Moody’s a degradat cotaţia Portugaliei. Dar această degradare nu este bazată pe faptul că Portugalia nu îşi îndeplineşte angajamentele de reformă ci pe ipoteza că ţara va avea din nou nevoie de ajutor. Sesizaţi nebunia unei asemenea profeţii care se îndeplineşte pe sine?", a declarat el în cadrul unei conferinţe de la Berlin.
Lambrinidis a adăugat că "din nefericire multe persoane de pe aceste pieţe pe care le considerăm raţionale au pariat miliarde de euro pe o prăbuşire a Greciei" prin contracte de asigurare a riscului în caz de încetare de plăţi.
Agenţia Standard and Poor’s a apreciat că planurile de participare a băncilor private la ajutorul pentru Grecia, pe baza unei propuneri franceze, echivalează cu punerea ţării într-o situaţie aproape falimentară, ceea ce ar putea declanşa plata acestor poliţe de asigurări de risc.
În plus, ministrul grec a cerut ‘să se pună capăt acestei retorici a pedepsei’ privind ajutorul acordat ţării sale, în principal din partea Germaniei.
"Germanii au impresia că trebuie să salveze nişte păcătoşi, în timp ce grecii au impresia că sunt ajutaţi de nişte stăpâni cu biciul", şi-a exprimat el regretul.
Deşi şi-a exprimat "recunoştinţa pentru susţinerea" germană, Lambrinidis a subliniat că prima economie europeană a profitat substanţial de introducerea monedei unice şi a pieţei interne.
"Aeroportul din Atena a fost construit în mare parte de firme germane şi plătit din fonduri europene", a spus el.
Germania este prima ţară contributoare la pachetele de ajutor pentru Grecia, fapt care nu a fost perceput pozitiv de către opinia publică germană.
SURSA: Agerpres