Ministrul Justiţiei şi secretarul general adjunct al CE au discutat recomandările cuprinse în rapoartele Mecanismului de Cooperare şi Verificare, precum şi aspecte ce ţin de derularea pe viitor a MCV. 

"Am discutat astăzi cu ministrul Justiţiei despre progresele înregistrate în aplicarea recomandărilor MCV şi despre provocările care se menţin. Am subliniat progresul făcut pentru îndeplinirea obiectivelor MCV", a declarat Paraskevi Michou, la finalul reuniunii.

"Adoptarea noii Strategii Naţionale Anticorupţie şi a Legii prevenţiei constituie repere importante în cadrul legislativ, deschizând calea pentru măsuri care asigură un real succes în prevenirea corupţiei. În ianuarie 2017, se împlinesc 10 ani de aplicare a MCV. Este un moment bun de a examina recomandările raportului din 2016, dar şi de a obţine o imagine globală cu privire la progresele obţinute de la începutul Mecanismului. Aşa cum a declarat şi prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, este o oportunitate de a verifica modul de funcţionare a MCV şi cum poate fi acesta folosit în viitor pentru a finaliza acest proces prin reformele necesare care vor asigura o direcţie sustenabilă", a mai spus Michou.

Raluca Prună a spus că a avut o discuţie deschisă cu secretarul general adjunct al Comisiei Europene şi i-a prezentat acestuia activităţile derulate pe perioada mandatului ei, precum şi un scurt bilanţ al ultimilor 10 ani de MCV. 

"Este indiscutabil faptul că Mecanismul a sprijinit eforturile autorităţilor române pentru dezvoltarea sistemului judiciar şi a luptei împotriva corupţiei. Pe de altă parte însă, avem o serie de mecanisme interne care au capacitatea de a continua progresele deja înregistrate cu sprijinul MCV (Strategia de Dezvoltare a Sistemului Judiciar şi SNA). După 10 ani de funcţionare a MCV este necesar, în opinia noastră, să găsim o strategie realistă de finalizare a Mecanismului, cu garantarea sustenabilităţii şi ireversibilităţii progreselor deja atinse, cu păstrarea actualei arhitecturi instituţionale şi a cadrului normativ în materia luptei împotriva corupţiei", a afirmat Raluca Prună. 

AGERPRES