Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) a transmis, marți, că ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a revocat-o din funcție pe directoarea Penitenciarului Giurgiu, Alina Gheorghișor.
Ce acuzații i se aduc fostei directoare a penitenciarului
FSANP arată că aceasta ar fi acuzată că ar avea în anturajul său „membri ai unei rețele infracționale (trafic de persoane, sclavie și prostituție), cu care și-a făcut numeroase concedii de odihnă”.
„La începutul lunii noiembrie 2022, comisarul șef de poliție penitenciară Alina Gheorghișor a fost numită la conducerea Penitenciarului Giurgiu, de către directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), comisar șef de poliție penitenciară Dan Halchin, fără acordul ministrului Justiției, Cătălin Predoiu.
Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) consideră că decizia ministrului justiției de a o demite de la conducerea Penitenciarului Giurgiu pe Alina Gheorghișor a fost accelerată de faptul că, în data de 22.12.2022, directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), comisar șef de poliție penitenciară Dan Halchin, cu încălcarea cadrului legal în materie, a acordat directoarei cu probitate morală scăzută o majorare cu 50% a salariului de bază.
Decizia ilegală și abuzivă a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) a stârnit revolta organizațiilor sindicale prezente în cadrul ședinței, dar și indignarea tuturor polițiștilor de penitenciare onești din sistem. În fapt, directorul general Dan Halchin a premiat-o pe directoarea Penitenciarului Giurgiu, Alina Gheorghișor fără ca aceasta din urmă să aibă propunere motivată și fundamentată în scris, așa cum prevede ordinul de ministru”, se arată în comunicatul de presă transmis marți de sindicaliștii de la FSANP, transmite Mediafax.
Sindicaliștii semnalează decizia „ilegală și abuzivă” de majorare salarială
Președintele FSANP, Cosmin Dorobanțu, consideră că „premierea ilegală și abuzivă” a directoarei Penitenciarului Giurgiu cu o majorare de 50% a salariului de bază, nu a făcut altceva decât să demotiveze directorii de penitenciare integri și să încurajeze un „comportament infracțional” pentru ofițerii și agenții din poliția penitenciară.
„Atâta timp cât însuși directorul general Dan Halchin încalcă flagrant normele de drept și cheltuiește fondurile publice în mod ilegal și abuziv, Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) nu mai poate pretinde polițiștilor de penitenciare sau deținuților să respecte Constituția și legile în vigoare”, potrivit comunicatului citat.
Având în vedere considerentele transmise, FSANP solicită public ministrului Justiției, Cătălin Predoiu ca în calitate de autoritate ierarhic superioară Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), să intervină și să anuleze acordarea majorării de 50% a salariului de bază pentru Alina Gheorghișor, întrucât aceasta a fost acordată cu încălcarea legii.
Potrivit DSANP, Gheorghișor ar fi câștigat „ilegal și abuziv” aproximativ 9.000 de lei.
„Sunt deținuți care sunt condamnați la ani grei de închisoare pentru că au furat mai puțini bani decât suma cu care a fost „premiată” ilegal fosta directoare a Penitenciarului Giurgiu”, mai spun sindicaliștii.