Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat că o procedură simplificată a modului în care sunt eliberaţi condiţionat deţinuţii din penitenciare ar putea duce la eliberarea mai rapidă a câteva mii de persoane aflate în închisori.
"Vorbim de câteva mii bune de persoane. Da, o să iasă mai mulţi oameni, dar nu în orice condiţii. Ca să poţi fi eliberat condiţionat trebuie să execuţi o fracţie din pedeapsă — aşa se numeşte — şi să fi avut un comportament care să arate că te-ai îndreptat. Umblăm la eliberarea condiţionată nu în sensul de a modifica fracţia sau filosofia Codului penal, ci în sensul de a vedea ce anume, care e blocajul la nivelul instanţelor care amână aceste persoane în mod repetat, de câteva ori, astfel încât instituţia eliberării devine neinteresantă", a declarat ministrul Justiţiei Raluca Prună, la Digi 24.
Noile reguli pentru eliberarea condiţionată vin în contextul în care închisorile din România sunt supraaglomerate, a explicat Raluca Prună.
Ministrul Justiţiei a declarat, marţi, referitor la modificările pe care are de gând să le facă în ceea ce priveşte eliberările condiţionate, că va pune pe masa Parlamentului o propunere în această toamnă.
"Nu, nu, dezbaterea încă nu s-a terminat şi e prematur acum să vorbesc despre un proiect. Ştiţi că sunt încă în curs întâlnirile regionale (…). Am făcut o promisiune. În cursul acestei toamne, voi pune pe masa Parlamentului o propunere şi am să mă ţin de promisiune", a declarat marţi ministrul Justiţiei, Raluca Prună.
SURSA: Mediafax