Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a avut pe 15 mai o întâlnire de lucru cu Procurorul General al României, Gabriela Scutea, și Procurorul șef DNA, Crin Bologa, scrie DC News.
Cooperare consolidată
Discuțiile au vizat proiectul de lege pus în dezbatere publică de Ministerul Justiției privind punerea în aplicare a unor forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO), precum și stadiul progreselor României în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare.
Rostul DNA
„Ministerul Justiției sprijină constituirea Parchetului European prin măsuri concrete luate în acord cu concluziile Consiliului JAI de la Zagreb, din 23 ianuarie 2020. În acest scop, a pus în dezbatere publică un proiect de lege. Aștept cu interes contribuții și observații din partea sistemului judiciar, asociațiilor, a tuturor celor interesați constructiv de proiect. Proiectul prevede ca unitatea de suport în România a Parchetului European să fie plasată la DNA, soluție logică având în vedere competențele legale și expertiza Direcției, armonizată cu prefigurata competență a Parchetului European. Aceasta nu înseamnă că DNA se va îngloba sau subordona ierarhic și funcțional Parchetului European, ci își va păstra statutul și poziția în cadrul Ministerului Public din România”, a declarat Cătălin Predoiu la finalul întâlnirii.
Să aibă buget acoperitor
Totodată, Ministrul Justiției a precizat că va susține „cu fermitate în cadrul JAI dotarea Parchetului European de către Uniunea Europeană cu un buget acoperitor, inclusiv pentru operațiunile de suport și procedurile desfășurate în cadrul acestora de către parchetele naționale desemnate ca unități de suport.”