Partidul Social Democrat a pus în mişcare "o maşinărie politică" de culpabilizare a întregului corp de procurori şi de poliţişti, acuză ministrul Justiției, Cătălin Predoiu. Iar ideea că întreg aparatul judiciar funcţionează represiv și abuziv a fost indusă publicului, picătură cu picătură.
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat, marţi, că legile promovate de Partidul Social Democrat au avut intenţia de „a bulversa, de a măcina, de a distruge, de a stopa” efortul pe care îl fac procurorii şi poliţiştii.
„Timp de trei ani de zile, până în 2019, au fost acţiuni instituţionale de subminare a capacităţii parchetelor şi a poliţiei conduse de către majoritatea PSD.
”Victimele unei culpabilizări în masă”
Legile PSD au avut în spate intenţia de a bulversa, de a măcina, de a distruge, de a stopa tot acest efort pe care îl fac procurorii şi poliţiştii.
Declaraţiile de multe ori belicoase la adresa instituţiilor de aplicare a legii, care au fost victimele unei culpabilizări în masă, plecând de la cazuri de abuzuri sau de erori judiciare condamnabile şi care se cer a fi investigate de către justiţie”, a declarat Cătălin Predoiu, la Ministerul Justiţiei, la o conferinţă de presă.
Potrivit acestuia, a fost pusă în mişcare „o maşinărie politică” de culpabilizare a întregului corp de procurori şi de poliţişti.
”Crima organizată a căpătat curaj”
„Plecând de la aceste cazuri, s-a pus în mişcare o maşinărie politică şi mediatică de culpabilizare a întregului corp de procurori şi de poliţişti şi magistraţi, în general înducându-se în public dreptatea, picătură cu picătură, ideea că întreg aparatul judiciar funcţionează represiv, că întreg aparatul judiciar funcţionează abuziv şi asta este neadevărat, o dovedesc statisticile şi toate hotărârile care stau în picioare la căile de atac. Asta a fost o politică, nu a fost o reacţie a unei persoane sau a alteia, a fost o politică”, a spus Predoiu.
El a adăugat că, într-un astfel de context, crima organizată „a căpătat şi ea curaj”.
„Crima organizată, văzând o astfel de atmosferă, văzând un astfel context, a căpătat şi ea curaj, adică a înţeles şi ea mesajul de guvernare a PSD şi de majoritate a PSD. Este realitatea istorică, este adevărul istoric, e demonstrat prin declaraţii, prin măsuri, ăsta a fost mesajul: trebuie să protejăm mai degrabă pe cei care sunt inculpaţi, care sunt anchetaţi”, a afirmat ministrul Justiţiei.