Ministrul Justiției, Ana Birchall, a prezentat la concluziile şi propunerile grupului de lucru reunit la nivelul Ministerului Justiţiei, după ce premierul Viorica Dăncilă a declarat că îşi doreşte sancţiuni drastice şi înăsprirea legislaţiei penale pentru criminali, violatori şi pedofili şi că va da o ordonanţă de urgenţă.
Ea a explicat că a fost constituit un grup de lucru interinstituțional care a analizat în regim de urgență legislația penală și procesual penală în cazul infracțiunilor grave și foarte grave contra persoanei, în special în situațiile în care este afectată valoarea socială supremă, respectiv viața, libertatea și integritatea corporală și sexuală.
„Guvernul Dăncilă intervine și ia măsuri ferme pentru a proteja viața și siguranța românilor și pentru a descuraja prin pedepse exemplare infracțiunile grave care atentează la viața și integritatea persoanei. Scopul nostru este ca autorităţile să poată acţiona şi au nevoie de instrumente potrivite. În urma analizei, am constatat deficienţe. Beneficiul liberării condiţionate se acorda mult prea uşor”, a spus Birchall.
Ea a susținutcă sunt necesare modificări în legislaţia penală. Astfel, în ceea ce priveşte răpirea se propune o incriminare mult mai aspră.
„Se propune incriminarea în mod distinct cu o pedeapsă de la 2-8 ani. In ceea ce priveste liberarea conditionata, propunem obligativitatea indeplinirii cumulative pentru eliberarea conditionate, cresterea limitei de varsta de la 60 la 65 de ani”, a punctat ministrul.
Ea a explicat că, încuviinţarea efectuării percheziţiei domiciliare se soluţionează de îndată, în camera de consiliu, fără citarea părţilor. În plus, participarea procurorului este obligatorie.
„Percheziţia domiciliară nu poate fi începută înainte de ora 6.00 sau după ora 20.00. Percheziţia poate fi efectuată şi în intervalul orar 20.00 – 6.00 în cazul infracţiunii flagrante sau când percheziţia urmează să se efectueze într-un local deschis publicului la acea oră”, a mai spus Ana Birchall.