Noul Cod al Insolvenţei ar trebui adoptat cât mai repede posibil, iar insolvenţa persoanelor fizice şi a unităţilor administrativ teritoriale ar trebui discutată separat, a declarat, luni, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, la o dezbatere publică a proiectului Codului Insolvenţei, organizată de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor.
El a afirmat că acest proiect reprezintă un document în acord cu cerinţele europene şi cu specificul societăţii româneşti şi este destinat să echilibreze şi să însănătoşească relaţiile de afaceri şi să-i încurajeze pe cei oneşti.
'În ceea ce priveşte insolvenţa persoanelor fizice şi a unităţilor administrativ teritoriale/ UAT/, cred că discuţiile trebuie făcute serios, nu neapărat în cadrul acestui proiect. Cred că putem merge cu proiecte separate şi să adoptăm cât mai rapid posibil proiectul Codului Insolvenţei, urmând ca discuţiile despre persoanele fizice şi UAT-uri să aibă loc în alt cadru. De ce nu în acelaşi Cod? Pentru că este nevoie de acest act normativ aşa cum a fost gândit, într-un format unitar şi aplicabil cât mai repede posibil, pentru a contribui la însănătoşirea economiei româneşti', a spus Cazanciuc.
Şeful de la Justiţie a adăugat că se pot organiza dezbateri serioase pe marginea falimentului persoanelor fizice, iar, dacă la un moment dat se va considera util, nimeni nu poate împiedica să fie puse împreună cele două acte normative. AGERPRES