Ministrul Justiției se vrea în ecuația răspunderii disciplinare a magistraților

Ministerul Justiţiei a anunțat astăzi că va propune Guvernului un proiect de lege privind răspunderea disciplinară a magistraţilor şi consolidarea Inspecţiei Judiciare.

Principalele schimbări preconizate sunt legate de consolidarea Inspecţiei Judiciare.
 
Astfel, Inspecţia Judiciară va funcţiona în continuare pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii, dar va avea personalitate juridică şi va fi ordonator principal de credite.
 
Lucrările cu care este sesizată inspecţia vor fi repartizate aleatoriu, iar procedurile vor fi simplificate.
 
Titularii acţiunii disciplinare vor fi:
 
a)    în cazul răspunderii disciplinare a judecătorilor, Inspectorul Şef al Inspecţiei Judiciare, inspectorii, Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ministrul Justiţiei;
b)    în cazul răspunderii disciplinare a procurorilor, Inspectorul Şef al Inspecţiei Judiciare, inspectorii, Procurorul General al PÎCCJ, ministrul Justiţiei.
 
Proiectul este în stadiu de finalizare şi corectură şi va fi pus în dezbatere publică cel târziu marţi, 14 iunie.