Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat lansarea Programului Prima Conectare în valoare de 168 milioane de euro. Prin acesta vor fi conectate peste 88.000 de gospodării la sistemele de apă și canalizare deja existente.
Peste 88.400 de gospodării vor fi conectate la sistemele de apă şi canalizare existente, în cadrul programului Prima Conectare, lansat marţi, care beneficiază de 168 de milioane de euro, a anunţat ministrul Mediului, Tanczos Barna.
Programul „Prima Conectare” a fost lansat
„Am lansat astăzi (marţi, n.r.) Programul Prima Conectare, prin care sprijinim conectarea populaţiei cu venituri mici la reţelele de alimentare cu apă şi canalizare existente. Programul face parte din investiţiile şi reformele asumate în PNRR privind gestionarea sustenabilă a apei. Am alocat 168 milioane de euro pentru acest program, derulat de AFM. Astfel, peste 88.400 de gospodării vor fi conectate la sistemele de apă şi canalizare existente”, a precizat ministrul pe pagina sa de Facebook.
Începând de marţi, operatorii de servicii de utilităţi publice, în parteneriat cu administraţiile locale, pot depune cereri de finanţare pentru plata cheltuielilor de branşare/racordare la sistemul public de alimentare cu apă şi apă uzată.
„Este un sprijin consistent pentru familiile şi persoanele singure, cu venituri reduse, care au media veniturilor băneşti nete lunare sub salariul minim brut pe ţară garantat la plată pe membru de familie”, a precizat Tanczos Barna.
Trei apeluri de finanţare din PNRR pentru investiţii în domeniul managementului apei
Anterior, ministrul Mediului anunțat că trei apeluri de finanţare din PNRR pentru investiţii în domeniul managementului apei vor fi lansate în luna noiembrie şi, pentru prima dată, vor putea accesa fonduri şi comunităţile mai mici de 2.000 de locuitori.
„Lansăm, în luna noiembrie, trei apeluri de finanţare din PNRR, prin care venim în sprijinul localităţilor cu investiţii în domeniul managementului apei. Avem un buget de aproximativ 1 miliard de euro pentru a susţine realizarea sau extinderea reţelelor de apă şi canalizare şi pentru racordarea populaţiei vulnerabile la sistemele existente. Comunităţile mai mari de 2000 de locuitori vor putea depune cereri pentru extinderea reţelelor de apă şi canalizare, iar pentru prima dată pot accesa fonduri şi comunităţile mai mici de 2.000 de locuitori pentru sisteme individuale şi publice de colectare şi epurare a apelor uzate şi înfiinţarea sistemelor de distribuţie a alimentării cu apă”, a scris miercuri, pe pagina sa de Facebook, ministrul de resort.
Bugetul acoperă construcţia a 1.600 km de reţele de apă şi 2.500 km de reţele de canalizare în localităţi cu peste 2.000 de locuitori şi 400 de km în localităţi mai mici de 2.000 de locuitori, unde se pot finanţa şi aproape 13.000 de sisteme de tratare a apei uzate. Totodată, peste 88.400 de gospodării vor fi conectate la sistemele publice de alimentare cu apă şi de canalizare, a precizat Tanczos Barna.
„Împreună cu colegii din direcţia PNRR, am avut mai multe discuţii cu reprezentanţii autorităţilor locale pentru a facilita pregătirea proiectelor şi sper să primim cereri de finanţare din cât mai multe localităţi”, a adăugat acesta.