Mircea Fechet a oferit noi explicații despre programul Rabla Plus. Potrivit ministrului, în acest an există un „buget record” pentru autoturisme electrice, de 1 miliard de lei.
Mircea Fechet spune că a fost majorat bugetul pentru transport verde
Ministrul liberal al Mediului a spus și că autoritățile au majorat bugetul pentru transport verde.
„La fabrica Ford din România se va produce în curând primul autoturism electric”, a spus Fechet.
Liberalul a spus și că în România s-a trecut de la 39 mașini electrice cumpărate în 2016, la peste 38.000.
„Am lansat deja programul rabla pentru 2024. (…) Este o mare bucurie să mă aflu astăzi la Craiova, la Fabrica Ford. Am văzut cu ochii mei cum se produc aceste mașini. Am fost plăcut impresionat de numărul mare de angajați, de cifrele extrem de ambițioase pe care cei de la Ford le-au prezentat, la fiecare 61 de secunde, o mașină părăsește poarta fabricii.
Am văzut cat de importantă este tehnologia nouă și investițiile pe care cei de la Ford le-au făcut în România. Aș vrea să vă mulțumesc în numele Guvernului României și în numele Ministerului Mediului.
Anunț cu mare bucurie că anul acesta, la Rabla Plus, pentru autoturisme electrice, avem un buget record, un miliard de lei, cea mai mare sumă pe care Ministerul Mediului o pune la dispoziție. Am decis că aceasta este calea cea dreaptă, să reușim să majorăm bugetul pentru transport verde și să echilibrăm cu celelalte bugete”, a declarat Fechet.
La fabrica Ford se va produce în curând primul autoturism electric
De asemenea, acesta a susținut și că la fabrica Ford se va produce în curând primul autoturism electric.
„Aici, în România, la fabrica Ford se va produce în curând primul autoturism electric. Este o veste extraordinară pentru mediu și pentru calitatea aerului din România. Este o veste extraordinară pentru economia României în general.
Asta nu înseamnă doar un aer mai curat, că o să avem mai puține noxe dar asta înseamnă ca banii pe care îi punem la dispoziție vor rămâne în România. Am mare încredere și sunt extrem de optimist în legătura cu modul în care românii vor accesa programul Rabla Plus și în acest an.
În 2016 în România s-au achiziționat doar 39 mașini electrice, în 2020 ajunsesem la 2400 mașini electrice, în 2021 peste 10 mii, în toți acești ani am finanțat peste 38 de mii de autoturisme pur electrice”, a conchis ministrul.
Beneficiarii programului Rabla Plus 2024 vor primi sume mai mici decât în anul precedent
Chiar dacă bugetul este mai mare, beneficiarii programului Rabla Plus 2024 vor primi sume mai mici decât în anul precedent.
Prima de casare pentru un vehicul uzat va fi de maximum 3.500 de lei în 2024. Această sumă poate fi utilizată pentru achiziționarea unei motociclete noi sau a unui autovehicul nou în schimbul casării unui autovehicul uzat.
Pentru cei care aleg să caseze două vehicule uzate, se acordă un ecotichet în valoare de 5.000 de lei.
Este important de menționat că voucherul pentru program se acordă doar în cazul în care beneficiarul deține autovehiculul uzat de cel puțin 3 ani.
Ecotichetul din cadrul programului Rabla Plus se acordă în cuantum de până la 25.000 lei, dar nu mai mult de 50% din prețul de comercializare, calculat conform alin. (4), pentru achiziționarea unui autovehicul nou pur electric NEDC/WLTP, exceptând motocicleta.
Se acordă în cuantum de până la 13.000 lei, dar nu mai mult de 50% din prețul de comercializare, calculat conform alin. (4), pentru achiziționarea unui autovehicul nou electric hibrid, exceptând motocicleta, care generează o cantitate de emisii de CO2 de maximum 50g/km NEDC, în regim de funcționare mixt, conform informațiilor înscrise în COC.
Ecotichetul se acordă în cuantum de până la 13.000 lei pentru achiziționarea unei motociclete electrice.