Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a vorbit joi despre controversatul proiect privind construcțiile pe spații verzi și a dat asigurări că ministerul se va asigura că lege nu aduce atingere spațiilor verzi. De asemenea, oficialul a declarat că, în ceea ce privește reducerea poluanților și substanțelor care ne afectează sănătatea, ține de administraţia publică locală, de Primăria Generală și de primăriile de sector, să facă acest lucru.
Legea nu va aduce atingere spațiilor verzi
Ministrul Mediului, Mircea Fechet a declarat joi, în urma scandalului legat de proiectul de lege privind construcţiile pe spaţiile verzi, că va participa personal la Comisia de Mediu, pentru a se asigura că acea lege nu aduce atingere spaţiilor verzi.
„În calitate de ministru al Mediului, mi-aş dori să avem cât mai multe spaţii verzi şi cu atât mai mult ca ele să se regăsească în mijlocul oraşelor şi nu în alte părţi. Din acest punct de vedere, Ministerul Mediului nu poate fi decât un susţinător al suprafeţelor cât mai mari de spaţiu verde. Înţeleg că acea lege a fost scoasă de pe ordinea de zi şi voi participa personal la Comisia de Mediu şi echilibru ecologic şi la celelalte comisii din Camera Deputaţilor, pentru că acolo se află legea la vot final, pentru a mă asigura că acea lege nu aduce atingere spaţiilor verzi”, a spus ministrul Mediului, Mircea Fechet.
El a făcut referire şi la legea care a trecut de Parlament, prin care pădurile din jurul Bucureştiului nu vor mai putea fi tăiate, arătând că este iniţiator printre alţii, al acestui proiect.
„Eu cred că este foarte important ca Bucureştiul, şi poate nu doar Bucureştiul, pentru că sunt convins că şi alte oraşe din România ar trebui să beneficieze de astfel de centuri verzi, unde fondul forestier de acolo să intre într-un factor de protecţie, adică să nu mai fie exploatări de masă lemnoasă şi proprietarii de pădure să fie compensaţi, din acest punct de vedere”, a spus Fechet.
Discuțiile cu specialiștii continuă
Ministrul a precizat că încă sunt în discuţii cu specialiştii pentru a evalua impactul de mediu şi mai ales cât va dura până când această lege, odată intrată în vigoare, va produce efecte pentru cetăţenii Municipiului Bucureşti.
„Dacă introducem în zonă de protecţie o pădure din Snagov sau din Mogoşoaia, probabil că pe Bulevardul Magheru din Bucureşti, calitatea aerului, dacă nu venim şi cu măsuri suplimentare şi Bucureştiul are încă de implementat un plan integrat pentru calitatea aerului. Dacă nu venim cu măsuri suplimentare, s-ar putea să nu fie suficient să îmbunătăţim calitatea aerului din Bucureşti, care suferă din mult mai multe motive decât modul de exploatare a fondului forestier din împrejurimi”, a spus Fechet.
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat marţi că în comisia de mediu din Camera Deputaţilor s-au adoptat amendamente care spun că nu trebuie să mai existe spaţii verzi private în Bucureşti şi în România, pentru că obligă municipalitatea să dea bani pentru expropierea terenurilor private care au spaţii verzi sau le obligă să dea autorizaţii de construcţie. Vorbim de 4 sau 5 miliarde de euro, pentru expropriere, bani pe care nu îi vom avea niciodată, a mai spus primarul.
Ține de administrația publică locală și PMB să reducă poluanții
De asemenea, ministrul Mediului a declarat că ţine de administraţia publică locală, de Primăria Generală şi de primăriile de sector, să reducă poluanţii şi acele substanţe care ne afectează sănătatea tuturor. El a precizat că pe estimările Comisiei Europene, în Uniunea europeană mor prematur peste 300.000 de cetăţeni în fiecare an, iar în România, s-au avansat mai multe cifre, 27.000, 37.000.
Referitor la calitatea aerului, el a precizat că primul şi cel mai important lucru care s-a schimbat este modul în care monitorizăm calitatea aerului.
„Dacă în trecut aveam acele cinci staţii care când mergeau, când nu mergeau, astăzi, pe lângă aplicaţia de telefon mobil pe care sunt sigur că toţi bucureştenii aproape o folosesc şi care monitorizează în timp real calitatea aerului, este aplicaţia Ministerului Mediului, avem foarte multe puncte de măsurare, peste 50 dacă îmi amintesc bine cifra exactă, şi cred că acest prim pas în care cetăţenii ştiu în timp real despre cum este calitatea aerului, a fost îndeplinit. Mai departe, însă, ţine de administraţia publică locală, de Primăria Generală şi de primăriile de sector, pentru ca să-şi propună anumite măsuri prin Planul integrat de calitate a aerului, să reducă poluanţii şi acele substanţe care ne afectează sănătatea tuturor”, a spus ministrul mediului.
El a precizat că, ”pe estimările Comisiei Europene, în Uniunea europeană mor prematur peste 300.000 de cetăţeni în fiecare an”.
„În România, s-au avansat mai multe cifre, 27.000, 37.000. Este cert că sunt categorii de populaţie vulnerabilă, fie că vorbim de copii, fie că vorbim de persoane în vârstă, care suferă din pricina poluării. Şi aici mă refer la particule la PM2,5, la PM10 şi mă refer şi la poluanţi din combustia internă, mai ales de la motoarele Diesel”, a explicat Fechet.
Capitala nu stă foarte bine
Ministrul a menţionat că, dacă vorbim despre încălzirea individuală a locuinţelor, probabil că ar trebui să avem cât mai puţine locuinţe, în Capitală şi în zonele din împrejurimi, care să folosească lemn de foc sau să folosească astfel de sobe vechi care, pe lângă faptul că au un randament foarte scăzut, generează şi foarte mulţi poluanţi în atmosferă.
„Cu siguranţă, trebuie să discutăm despre gestionarea traficului în Capitală, despre gestionarea transportului în comun, despre piste de biciclete, despre spaţii verzi, despre pădurile din jurul Capitalei, despre care am discutat mai devreme. Sunt o serie întreagă de măsuri care pleacă de la managementul deşeurilor, unde din nou Capitala nu stă foarte bine, ca să fiu elegant, şi până la implementarea măsurilor de transport alternativ. Sunt nenumărate posibilităţi prin care cetăţenii să respire un aer curat dar aici va trebui să existe un efort din partea Administraţiei Publice Locale”, a arătat Fechet.
Ministrul a mai spus că aplicaţia care se numeşte Calitatea Aer, doar primeşte date din toate punctele de măsurare din Bucureşti şi nu numai din Bucureşti, pentru că ea integrează punctele de măsurare a calităţii aerului din toată ţara.