Ministrul Mediului convoacă conducerea Romsilva
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a convocat pentru miercuri o ședință cu reprezentanții conducerii Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, pentru a discuta despre performanțele economice ale Regiei în 2024, restructurarea instituției și proiecțiile bugetare pentru 2025.
De asemenea, ședința va aborda prevederile contractului colectiv de muncă și măsuri privind eficientizarea direcțiilor silvice.
„O decizie pe care o voi lua foarte curând se referă la reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva. Este o instituție care, deși administrează peste jumătate din Fondul Forestier Național, este extrem de ineficientă. Aștept cu nerăbdare cifrele lui 2024 pentru că există un risc semnificativ ca pentru prima oară în foarte mulți ani instituția să nu facă deloc profit, ceea ce e aproape ridicol în opinia mea”, a declarat Mircea Fechet, la Digi24.
Nemulțumirile ministrului Mircea Fechet față de Regie
Mircea Fechet a criticat în mod public performanțele slabe ale Romsilva, arătând că Regia, deși administrează peste jumătate din fondul forestier național, este ineficientă din punct de vedere economic.
Ministrul a atras atenția asupra faptului că mai mult de jumătate dintre direcțiile silvice operează pe pierdere, iar profitul estimat pentru 2024, de aproximativ 1,3% din cifra de afaceri, este insuficient. El a subliniat că lemnul putrezește la marginea drumurilor forestiere în loc să fie utilizat în industria mobilei și tâmplăriei.
„Cu mai mult de jumătate dintre direcțiile silvice pe pierdere, cu lemn care putrezește la marginea drumurilor forestiere, în loc să ajungă în fabricile de mobilă și în atelierele de tâmplărie din țară, cei care administrează Regia se premiază. Și nu oricum, ci la un nivel care sfidează pur și simplu bunul-simţ pe care îl așteaptă contribuabilii din partea noastră, ca bugetari”, a precizat ministrul într-o postare pe Facebook, referindu-se la beneficiile financiare ridicate acordate angajaților Romsilva.

Planuri privind reorganizarea Romsilva
Ministrul a anunțat că urmează să ia o decizie privind reorganizarea Romsilva, care ar putea include desființarea unor direcții silvice. În plus, el a solicitat conducerii Romsilva să prezinte o propunere rezonabilă de contract colectiv de muncă, în condițiile în care a criticat beneficiile financiare „enorme” oferite unor angajați la pensionare.
„Miercuri, voi solicita conducerii să vină cu o propunere rezonabilă de contract colectiv de muncă, pentru că, să continui să primești bani nemunciți de la stat, doar pentru că poți, arată un statut de privilegiat care nu doar că nu e justificat de rezultate, dar e rupt de realitatea pe care o vreau, ca ministru, pentru angajații de la Mediu. Încasarea unor beneficii enorme la pensionare a fost o regulă, nu e o excepție la Romsilva”, a subliniat Mircea Fechet.
Conform cifrelor publicate de Mircea Fechet, încasările unor angajați din Centrala RNP au atins sume de până la 443.488 de lei, ceea ce, în opinia sa, reflectă un statut privilegiat nejustificat de performanțe. Ministrul a subliniat că această situație nu mai poate continua și că reorganizarea trebuie să vizeze atât eficiența economică, cât și corectitudinea în gestionarea resurselor publice.
În lista publicată de ministru, cele mai profitabile direcții silvice sunt DS Suceava (105 milioane de lei profit brut), DS Neamț (52,5 milioane de lei) și Centrala RNP (35,1 milioane de lei). Totuși, aceste rezultate sunt umbrite de pierderile înregistrate de alte direcții, ceea ce contribuie la imaginea de ansamblu a ineficienței Regiei.