În curând, România va afla datele rezultate în urma măsurătorilor făcute pe Canalul Bâstroe
Acesta a precizat, totodată, că datele vor fi făcute publice imediat ce vor fi gată, adăugând că speră ca în cel mai scurt timp posibil să avem şi o modelare a întregului canal navigabil şi a întregului Braţ Chilia, inclusiv Canalul Bâstroe.
„Colegii noştri specialişti în hidrologie – INHGA (Institutul NaţIonal de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor) face modelările în sistemul informatic. După estimările noastre iniţiale aceste modelări durează între 10 şi 14 zile.
Sper ca în cel mai scurt timp posibil să avem şi o modelare a întregului canal navigabil şi a întregului Braţ Chilia, inclusiv Canalul Bâstroe, să vedem ce calitate au datele şi cât de precise sunt. Imediat cum suntem gata le vom face publice”, a explicat, marți, Tanczos Barna în cadrul unei conferințe de presă.
Ucraina a anunțat oficial că relansează Bâstroe ca rută alternativă pentru exporturile sale de cereale
Vă amintim că, luna trecută, Ucraina a anunțat oficial că „relansează Bâstroe ca rută alternativă” pentru exporturile sale de cereale. Colonelul (r) Tudor Păcuraru a fost invitat în podcastul „HAI Live” de pe canalul de Youtube „HAI România!” și a vorbit despre implicațiile pe care această decizie le are pentru România.
Robert Turcescu, moderatorul podcastului, a precizat că Brațul Chilia, care face parte din Canalul Bâstroe, a reprezentat dintotdeauna un avantaj militar și strategic extraordinar pentru România.
„E clar că au săpat, au adâncit, se circulă liniștit cu nave de mare tonaj. Înțeleg că România a pierdut, din punct de vedere strategic-militar, un atu extraordinar”, a zis jurnalistul.
Întrebat dacă interesele strategice ale României au fost afectate de acțiunea de adâncire a Canalului Bâstroe și realizarea unui canal paralel cu Sulina, colonelul (r) Tudor Păcuraru a răspuns afirmativ.
„Acest canal a început să fie construit în 1947 de fosta Uniune Sovietică, care a construit mai întâi Bâstroe, după aceea a adâncit Sulina. (…) Ideea era de a proteja traficul de la Odessa până în sudul Bulgariei, din motive militare. Ca să-l protejeze se avea în vedere crearea unui cordon de mine anti-submarin și anti-suprafață, care să protejeze de la Insula Șerpilor până la Suzupol în Bulgaria toate porturile respective, constituind un canal de navigație.
Nu aveau cum să facă baraje anti-submarine în largul Odessei din cauza faptului că acolo fundul e foarte abrupt și scade repede. La care s-au gândit să facă acest canal ca să permită ocolirea Sulinei și intrarea directă de acolo în jos . Aceasta e justificarea mișcării pe care o fac ucrainenii, mișcare care are toate avizele internaționale inclusiv ale noastre”, a spus el.