Daniel Constantin, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, a declarat că longevivul „Program de stimulare a înnoirii Parcului auto național”, adică vestitul program „Rabla”, va continua și în 2017, iar suma alocată va fi chiar mai mare decât cea de anul trecut.
Într-o întâlnire cu jurnaliștii acreditați la Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Daniel Constantin a anunțat că programul de casare al rablelor în schimbul unor tichete cu valoare fixă utilizabile la achiziția unei mașini noi va avea o nouă ediție și în acest an. Asta în ciuda faptului că o astfel de măsură nu apare, deocamdată, în proiectul de Buget. Conform ministrului există chiar și bani pentru ca un astfel de program să poată fi finațat chiar dacă nu va mai fi colectată taxa pe poluare (timbrul de mediu).
Daniel Constantin susține că, pentru finanțarea achiziției de mașini noi, forul competent, Administrația Fondului de Mediu (AFM) are la dispoziție două miliarde de lei rămași neutilizați în anii trecuți și încă un miliard rezultat din certificate de emisii de CO2.
Este interesant de observat că decizia Ministrului Mediului apare fără ca acest lucru să fi fost solicitat de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA) ca în anii trecuți. De altfel, în cursul zilei de vineri, vicepreședintele APIA, Brent Valmar declarase că „noi, de-a lungul timpului, am avut o opinie destul de clară referitoare la Programul «Rabla». Dacă în perioada de început, programul a fost benefic pentru vânzările de maşini din România, dar mai ales pentru înnoirea parcului auto, pe măsură ce timpul a trecut şi programul a fost reluat în diverse forme, de multe ori demarând foarte târziu, cum s-a întâmplat şi anul trecut, am ajuns la concluzia că acesta se substituie de fapt volumelor de vânzări de maşini noi care oricum ar fi fost comercializate. Cu alte cuvinte, suntem relativ relaxaţi în momentul în care programul «Rabla» nu va mai fi reluat. Experienţa anului trecut ne-a arătat că, lunile în care programul nu a existat, vânzările către persoane fizice au crescut datorită diverselor acţiuni de suport pe care le-au realizat distribuitorii de mașini. Practic, cu sau fără «Rabla», considerăm că volumul total al pieţei de maşini noi, în 2017, va fi similar”.
Totodată este bine de știut că România este singura țară din Uniunea Europeană în care un astfel de program s-a derulat pe o perioadă atât de lungă. Început în 2005, fără o motivație clară pentru că vânzările de mașini noi se aflau pe un puternic trend ascendent, acesta a continuat, an de an, ajungând în 2017 la a 13-a ediție. Majoritatea statelor europene care au avut programe similare le-au folosit doar pe termen scurt, după criza din 2007, pentru a da un imbold comerțului cu mașini noi și industriei auto. Oficialii altor state europene consideră că, pe termen lung, utilitatea unor astfel de programe dispare rămânând doar distorsiunile induse în piață.
În plus, în lipsa unei taxe pe poluare care să inhibe comerțul cu vehicule de ocazie foarte vechi, inițiativa pare a nu avea decât darul de a utiliza banii colectați de la populație pentru a scoate din circuit eventualele „rable” importate.