Ministrul Mediului, Cristiana Paşca Palmer speră ca România să ratificate în acest an Acordul privind schimbările climatice, semnat săptămâna trecută, la New York.
”Pe 22 aprilie, la New York, s-a semnat Acordul de la Paris. 175 de state au venit să semneze acest acord. (…) În iulie va apărea comunicarea de partajare a eforturilor (de la C.E. n.r) şi după ce încheiem negocierile şi vedem care este targetul final pe care îl va avea România putem să demarăm procedura de ratificare. Ne dorim să realizăm acest lucru până la alegeri pentru a fi parte a acestei familii europene. Ne-am propus să facem, anul acesta, câţiva paşi foarte concreţi”, a declarat, marţi, Cristiana Paşca Palmer, citat de Agerpres. Aceasta a precizat că România are o strategie naţională pentru schimbări climatice şi un plan de acţiune.
”Se discută acum de decarbonizarea transportului. Clădirile reprezintă unul dintre domeniile cele mai uşoare de lucru pentru că acolo se poate face reabilitarea pe principiul de clădiri verzi. Ministerul Mediului a lansat deja prin Fondul de Mediu o linie de finanţare care acum e în pregătire pentru Casa Verde, care va susţine financiar acest efort de 'retrofitting' al clădirilor. Pe transport avem Rabla plus. România este la început faţă de alte state în acest proces de tranziţie către o economie verde, bazată pe emisii reduse de carbon. Eforturile (pe clădiri şi transport n.r) aici se vor concentra”, a mai afirmat ministrul Mediului.
Acordul de la Paris asupra climei, convenit în decembrie 2015 la Paris, a fost semnat vineri, la sediul Naţiunilor Unite din New York, de 175 de ţări. Dintre semnatari, 15 state, majoritatea mici ţări insulare (Fiji, Barbados, Belize, Maldive, Insula Mauritius, dar şi Palestina) au ratificat deja textul care vizează încetinirea încălzirii Planetei. Acordul va intra în vigoare doar atunci când 55 ţări responsabile de cel puţin 55% din emisiile de gaze cu efect de seră, aflate la originea schimbării climatice, îl vor ratifica.