Ministrul Mediului va semna ordinul! Străinii nu vor mai putea vâna în România
Potrivit ministrului Tanczos Barna, vânătorii din exteriorul asociațiilor de vânătoare nu vor mai avea voie să împuște animalele din categoria speciilor protejate.
Mai mult decât atât, ordinul va scurta și valabilitatea derogărilor de la 60 de zile, la 15 zile.
„De când nu există vânătoare, aceste derogări au fost tot timpul o discuție în minister. Derogările stăteau și șase luni nepuse în practică. Au fost scurtate apoi la 60 de zile, timp în care să se facă extragerea. Am decis ca derogările să fie valabile 15 zile și, începând de astăzi, interzicem prin ordin ca altcineva decât asociația să facă extragerea. Această interdicție nu exista până acum”, a declarat ministrul Mediului.
Decizia ministrului vine după ce prințul austriac Emanuel von Liechtstein l-a împușcat pe ursul Arthur, din Covasna, cel mai mare urs din România. Amintim că poliția din Covasna a deschis un dosar penal pe numele prințului austriac. În același timp, Garda de Mediu și Garda Forestieră fac investigații.
”Trofeul” vânătorii este încă în țară
”Trofeul” vânătorii este reprezentat de blana și craniul ursului Arthur. Ministrul Tanczos Barna a precizat că acesta este încă în țară și că nu va pleca. În plus, el a spus că, dacă va fi scos din țară, acțiunea va fi considerată faptă penală.
„Trofeul este în țară. Blana și craniul reprezintă trofeul. Nu pleacă niciun trofeu din țară. Nu există așa ceva, nu poate pleca. Acum sunt în județul Covasna, la acea asociație de vânătoare. Este faptă penală dacă pleacă din țară”, a declarat Barna la Digi24.
Ministrul a fost întrebat dacă prințul a fost invitat la vânătoare în România sau dacă a venit singur. El este de părere că ”mai mult ca sigur” a fost invitat.
Nu există un răspuns clar pentru cine se face vinovat de moartea ursului
Ursul face parte din speciile care sunt protejate atât de legislația națională, cât și de cea europeană, prin Convenția de la Berna. Așadar, acesta nu poate fi vânat în scop de agrement.
Totuși, din 2016, Ministerul Mediului oferă cote de intervenție pentru uciderea unui număr de exemplare din speciile protejate. Acest lucru se aplică doar pentru animalele care reprezintă un pericol pentru oameni sau care distrug recolte.
Din păcate, legea în vigoare nu spune clar că vânarea animalelor din speciile protejate de vânători din afara administratorilor fondurilor cinegetice, este interzisă. Așadar, orice obține un permis de vânătoare temporar poate face acest lucru. Totuși, o persoană care are un permis de vânătoare temporar nu poate vâna de unul singur, el trebuie să fie însoțit de un reprezentant al asociației de vânătoare care administrează fondul cinegetic pe care se face vânătoarea.
Întrebat, așadar, cine se face vinovat de moartea ursului Arthur, ministrul nu a dat un răspuns concret ci a spus că:
”De ani de zile aceste asociații de vânătoare s-au bazat pe niște cifre, efectivele de urs, de cocoș de munte și așa mai departe. A fost o activitate economică și au pierdut surse de venit după ce a fost interzisă vânătoarea.”
Sursă foto: Dreamstime