Ministrul Muncii a făcut anunțul pe care îl așteptau toți pensionarii. Vineri românii au aflat data la care vor primi pensiile recalculate.
Ministerul Muncii a transmis până în acest moment 35.000 de decizi privind recalcularea pensiilor pentru grupele 1 şi 2 de muncă.
Pensionarii se vor bucura în curând de pensii recalculate. Până în sărbătorile de Paște, circa 30.000 dintre pensiile recalculate vor fi puse în plată.
„Pensiile persoanelor care au lucrat în grupa 1 şi a 2-a de muncă şi cărora la momentul ieşirii la pensie nu le-a fost fost luat în calcul stagiul de cotizare suplimentar pentru acordarea punctajului sunt în linie dreaptă cu calcularea. Din cele circa 100.000 de decizii, deja am trimis acasă pensionarilor 35.000 de decizi, urmând ca până în sărbătorile de Paşte, marea majoritate din acestea să fie şi puse în plată, adică în jur de 30.000. Aceste persoane vor primi diferenţele de bani în perioada 11-15 aprilie 2019, prin mandat poştal. Vor fi plătite diferenţele de la 1 octombrie 2018 până la 30.04.2019, urmând ca în continuare, până la 30 septembrie 2019, aşa cum este prevederea din lege, să se achite toate diferenţele de bani pentru toţi cei 100.000 de beneficiari”, a spus Budăi într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
„Menţionez că de la 1 septembrie se va majora şi valoarea punctului de pensie pentru toţi pensionarii, de la 1.100 la 1.265 de lei şi va urma şi atunci o altă recalculare”, a menţionat ministrul Muncii.
„Pensia unui mecanic de locomotivă va creşte de 2.865 de lei la 4.013 lei (creştere de 40%); unui pensionar miner din Deva pensia îi va creşte pensia de la 2.651 lei la 3.535 de lei (cu 33%); altui pensionar de minerit din Deva îi va creşte pensia de la 2.216 lei la 3.145 lei (cu 42%); unui pensionar de minerit din Petroşani îi va creşte pensia de la 2.180 de lei la 2.670 de lei (cu 32%); unui pensionar care a lucrat ca laborant la Măgurele, de la 1.693 de lei la 2.332 (cu 38%); unui pensionar care a lucrat în zona 1 de radiaţii, de la 3.913 de lei la 5.533 de lei (cu 41%); unui pensionar care a fost acrobat la Circul Globus îi va creşte pensia de 1.354 de lei la 1.883 de lei (cu 39%), iar unei balerine pensionare, pensia îi va creşte de la 1.658 de lei la 2.197 de lei (cu 33%)”