Ministrul Muncii s-a întâlnit cu Andrew Noble
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, s-a întâlnit, luni, cu Andrew Noble. Acesta este ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Cei doi și-au concentrat discuțiile pe subiectul drepturilor de pensie.
Discuțiile au avut loc în contextul în care comunitatea românească din Marea Britanie este semnificativă. Ea include aproximativ 1,1 milioane de rezidenţi.
„Discuţiile au fost axate pe proiectele comune, în special pe transferul drepturilor de pensie ale românilor stabiliţi în Regat care se întorc în România după retragerea din activitate, dar şi ale pensionarilor din Marea Britanie care au contribuţii în România”, a transmis Ministerul Muncii.
Conform informațiilor Ministerului, românii care locuiesc în Marea Britanie pot solicita pensie de stat după cel puțin 10 ani de contribuții. Acest lucru este posibil cu respectarea principiului totalizării perioadelor de cotizare din toate statele Uniunii Europene în care au lucrat legal și au achitat contribuții pentru pensie.
„Un alt aspect al discuţiei a fost întărirea colaborării pentru protejarea drepturilor lucrătorilor din ambele ţări”, a mai completat instituţia.
Simona Bucura Oprescu dorește o comunicare mai bună cu cetățenii ambelor țări
Ministrul consideră că românii ar trebui să își cunoască drepturile înainte de a emigra.
„Ne dorim să avem o comunicare mai bună cu cetăţenii noştri din ambele ţări astfel încât toţi să ştie care le sunt drepturile şi obligaţiile pe care le au chiar dinainte de a pleca. Apreciez enorm misiunea pe care aţi avut-o în România şi felul în care aţi făcut ca vocea românilor să fie auzită în Marea Britanie”, a precizat Simona Bucura Oprescu.
La rândul său, ambasadorul Andrew Noble s-a declarat un susținător al proiectelor comune în domeniul muncii,
„Corpul diplomatic de la Bucureşti suntem impresionaţi de căldura românilor. Susţinem parteneriatul nostru strategic şi avem în continuare multe proiecte comune în domeniul muncii”, a afirmat Excelenţa Sa Andrew Noble.
Conform datelor furnizate de Ministerul Muncii, comunitatea de români reprezintă una dintre cele mai mari grupuri din Marea Britanie. Un număr de 1.106.280 de conaționali au obținut noul statut de rezidență în Regat în temeiul Acordului de Retragere din Uniunea Europeană. Astfel, ei fac parte din cea mai numeroasă comunitate de străini care a obținut acest statut.
„Românii sunt, în general, bine integraţi, iar majoritatea lucrează în sectoarele deficitare ale pieţei muncii (medici, asistenţi medicali, agricultură, construcţii, agricultură, construcţii îngrijirea persoanelor în vârstă)”, potrivit Ministerului.