Ministrul Muncii, avertisment privind scumpirile din 2022! Marius Budăi, vești proaste pentru România

Marius Budăi, ministrul Muncii, susține că pachetul social al PSD îi va proteja pe români în fața valului uriaș de scumpiri din 2022, atunci când sunt prognozate mai multe crize, atât pe plan internațional cât și în România.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat luni, că pachetul social susținut de PSD are rolul de a-i proteja pe români în fața valului uriaș de scumpiri din 2022.

„Poate acum înțelege toată lumea de ce PSD a ținut foarte mult la acel pachet social și de ce pentru PSD a însemnat o linie roșie peste care nu am fi intrat la guvernare. Nu a fost un moft al social-democraților, a fost o măsură de necesitate pentru că eram obligați să abordăm un punct prin care să îi ajutăm pe cei care sunt defavorizați. Sunt extrem de bucuros că am reușit să implementez acest proiect”, a declarat Marius Budăi, luni, la Antena 3.

Ministrul Muncii a fost întrebat dacă măsurile sociale adoptate de PSD sunt suficiente în contextul în care din 2022 sunt prognozate mai multe crize, atât pe plan internațional cât și în România.

„Fără acest pachet social situația ar fi fost și mai dramatică. E complicată situația. Trebuie să avem un parteneriat onest cu toate mediile – și cu mediul de afaceri și cu partenerii sociali, sindicate-patronate. Trebuie să căutăm și să găsim soluții. Vom vedea”, a spus Marius Budăi.

Marius Budăi, avertisment grav: „Vor sărăcirea populației”

Ministrul Muncii, Marius Budăi, membru PSD, acuză USR că vrea „sărăcirea populației”. Ministrul susține că atacarea bugetului la CCR arată că USR-ului nu-i pasă de pensionari, salariați și copii.

„Le transmit cetăţenilor români, să stea liniştiţi, am găsit soluţia legală. Ne-am implicat, PSD, coaliţia, avem soluţia legală şi vom plăti majorările aşa cum am convenit în pachetul social, prin OUG-urile adoptate şi prin bugetul pe 2022”, a spus ministrul Marius Budăi, la Antena 3.

Marius Budăi a comentat şi prevederea din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă privind auditul pe legea pensiilor.

”Nu îmi explic de ce avem nevoie de consultanţă de milioane de euro pentru o lege a pensiilor care a fost scrisă de specialiştii din casele de pensii. De ce să nu îi dăm pentru digitalizare, pentru alocaţiile copiilor. De ce să dăm atâţia bani pe consultanţă, numai cei de la USR ştiu”, a spus ministrul Muncii.

Totodată, Ministrul Budăi a anunţat că în luna ianuarie va avea o discuţie cu comisarul european pentru muncă, despre aceste jaloane cuprinse în PNRR. USR a atacat la Curtea Constituţională proiectul bugetului de stat pe 2022.