Ministrul Muncii, declarații de ultimă oră. Anunț cu privire la creșterea alocațiilor

Marius Budăi, ministrul Muncii, a participat marți la dezbaterile pe marginea bugetului de stat, ce au avut loc în comisiile buget-finanțe, acolo unde a fost atins și subiectul majorării alocațiilor.

Ministrul Muncii a declarat că actualul guvern ia în calcul creșterea alocațiilor, însă s-a ferit să propună un termen pentru acest lucru. 

„Am să mă abţin de la declaraţii politice. Asigurarea unui trai mai bun clar că îl facem şi avem aceste majorări de pensii şi salarii. Esste în atenţia noastră şi majorarea acestei alocaţii, dar în grija Ministerului Muncii sunt foarte multe categorii”, a spus Budăi, dând exemplu majorări de 500 la sută pentru invalizi, veterani de război,” a declarat Marius Mudăi.

Ministrul Muncii susține că, în fond, și aceste majorări au fost date tot pentru creșterea nivelului de trai al familiei:

„Noi analizăm, cifrele vor fi puse pe masă. Nu trebuie strict pentru alocaţia copilului, familia per total, să facem ceva pentru ea, nu strict pentru copii. Ne gândim şi când vom avea cifrele, le vom dezbate”, a promis ministrul.