Marius Budăi a precizat că ministerul este la zi cu plata către furnizori pentru perioada noiembrie 2021 - martie 2022. În ceea ce privește schema de compensare, oficialul a declarat că social-democrații doresc „o altă formulă de compensare”.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, afirmă că ministerul pe care îl conduce a achitat furnizorilor de energie toate facturile aferente compensărilor pentru perioada noiembrie 2021-martie 2022. „Ne dorim să venim cu o altă formulă de compensare, nu o compensare a unor profituri exorbitante”, adaugă el.
PSD dorește o nouă formulă privind compensarea facturilor
„Ce ţine de Ministerul Muncii, şi anume plata compensării preţurilor la energie către furnizori şi către toţi cei care livrează energie electrică şi gaze naturale către populaţie, suntem cu plata la zi pentru perioada noiembrie 2021-martie 2022. Nu avem niciun impas. Le mulţumesc colegilor mei, am avut un efort mare de făcut”, a afirmat ministrul Muncii, joi seară, la Antena 3.
Marius Budăi a subliniat că PSD susţine o nouă formulă privind compensarea facturilor la energie.
„Ne dorim să venim cu o altă formulă de compensare, nu o compensare a unor profituri exorbitante. Am spus foarte clar că ne dorim noi, PSD, în coaliţie să discutăm (…) că ne dorim să venim şi cu reglementare, specialiştii vor stabili formula cea mai corectă”, a adăugat ministrul Muncii.
Schema de plafonare și compensare nu va fi modificat până la 31 martie 2023
Anterior, ministrul Energiei, Virgil Popescu, declara că schema de plafonare şi compensare a facturilor va rămâne în vigoare până la 31 martie, iar supraimpozitarea va fi aplicată pe întregul lanţ din energie, nu doar pentru producători.
„Acum sunt supraimpozitaţi producătorii, dar este normal să fie impozitat tot lanţul. Nu văd de ce un intermediar ar trebui să câştige mai mult de câteva procente, că doar ia şi vinde, nu face altceva. Nu văd de ce să câştige dublu, triplu. Nu e normal ca unii să facă profituri foarte mari şi alţii să le plătească. Preţul care este acum în PZU este foarte mare”, a spus ministrul.
El a evitat să spună concret dacă supraimpozitarea întregului lanţ se va aplica de la 1 septembrie: „Nu Ministerul Energiei trebuie să stabilească acest lucru, nu noi stabilim taxele şi impozitele, împreună cu Ministerul Finanţelor şi ANRE. Haideţi să finalizăm calculele din interior şi vom ieşi public. Îmi cereţi un dead-line pe o măsură care nu este de competenţa mea”.
Întrebat de ce suprataxarea nu s-a aplicat mai devreme, întrucât PSD a cerut acest lucru de la începutul anului, Popescu a răspuns: „PNL a susţinut mereu acest lucru şi probabil că atunci nu s-a putut pune în practică. Vă asigur că Ministerul Energiei ştie ce are de făcut”.
Ministrul a mai arătat că mecanismul de plafonare şi compensare nu va fi modificat până la 31 martie 2023, aşa cum prevede legislaţia actuală.