Solicitările sindicaliştilor sunt legitime, dar trebuie găsit un echilibru, a declarat, miercuri, ministrul Muncii, Marius Budăi, la finalul negocierilor cu liderii celor trei federaţii din Educaţie.
„Eu sunt un prieten al sindicaliştilor şi cu siguranţă că tot ce au spus şi noi am spus public de la bun început că solicitările dumnealor sunt legitime, dar trebuie să găsim acel echilibru de care a vorbit şi doamna ministru, în care să ne gândim şi la copii. Dar, bineînţeles şi la dascăli”, a spus Budăi.
Întrebat dacă sindicaliştii vor accepta oferta Guvernului şi se va termina greva din învăţământ, Budăi a răspuns: „Speranţa este mult mai mare decât la ultima întâlnire şi ştim foarte bine că dialogul a fost constructiv şi asta e important. Este cel mai important”.
În ceea ce priveşte noua lege a salarizării unitare, ministrul Muncii a subliniat că s-a plecat de la Legea 153/2017, iar acum se află în postura de a construi anexele împreună cu ministerele, adăugând că a avut în jur de 10 întâlniri cu sindicatele pe acest document.
„A fost o gândire pornită de la Legea 153, după care am avut întâlniri, în jur de vreo 10 întâlniri pe noua lege a salarizării, până acum, doar cu sindicatele, doar cu Ministerul Educaţiei. Suntem în postura în care împreună cu toate ministerele, construim anexele, viziunea ministerelor asupra anexelor.
Anexa de la Educaţie este deja de 3 săptămâni la Banca Mondială. Urmează să primim răspunsul. Încercăm să nu discutăm doar pe anexe, pentru că este extrem de periculos, că n-o să ajungem şi n-o să avem anvelopa totală pentru a putea fixa, dar suntem în dinamică şi asta e foarte important”, adăugat el.
Salarizarea unitară ar trebui să rezolve problema
Budăi a mai spus că această Lege a salarizării unitare trebuie să rezolve revendicările sindicaliştilor din Educaţie.
„Trebuie să vedem, să fim extrem de obiectivi, de realişti, în ce măsură se pot realiza, însă determinarea, pentru că de această dată, cum şi eu eram şi în majoritate parlamentară în primul mandat, când am avut onoarea să fiu prima dată parlamentar şi pe urmă ministru şi am avut o determinare extraordinară atunci să avem domeniul Sănătăţii, un domeniu care să fie atunci prioritar.
Putem pune o întrebare retorică ce ar fi însemnat pandemia cu exodul de medici continuat din România, dar acum, cu siguranţă noi avem credinţa că este clar că trebuie să fie rândul educaţiei”, a mai spus ministrul Muncii.
Liderii sindicali au anunţat miercuri seara după întâlnirea cu reprezentanţii Executivului că greva generală din Educaţie continuă, iar mesajele care vin până acum din partea membrilor de sindicat sunt de respingere a ofertei Guvernului.
Propunere: acordare de sume suplimentare
Secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu, a declarat că profesorii şi personalul auxiliar ar putea primi un card pentru cariera profesională, sumele propuse pentru a fi acordate fiind de 1.000 lei în iunie şi 1.500 lei în octombrie.
„Faţă de discuţiile anterioare (…) cu reprezentanţii confederaţiilor sindicale din învăţământ, oferta suplimentară a Guvernului (…) va fi aceea a acordării unei sume în luna iunie şi a unei sume în luna octombrie, legate de cele două evenimente foarte importante, care va consta într-un card pentru cariera profesională, acordată (…) profesorilor şi personalului auxiliar.
Suma propusă este 1.000 de lei pentru luna iunie şi 1.500 lei pentru luna octombrie. S-a solicitat şi am fost de acord ca o astfel de sumă să fie acordată şi pentru personalul nedidactic în cuantum de 500 de lei în luna iunie şi 500 de lei în luna octombrie”, a spus Neacşu.
Secretarul general al Guvernului a precizat că în acest moment nu poate fi vorba despre creşteri salariale şi nici despre acordare de sporuri.
Greva generală din Educaţie a fost declanşată luni, 22 mai.