Registrul zilierilor, în care trebuie înregistraţi zilnic cei care muncesc în acest regim, este "un coşmar" şi va fi înlocuit în termen de trei luni cu un sistem electronic, a declarat joi ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), Dragoş Pîslaru.
"Registrul zilierilor este un coşmar. În acest moment, în ţară, există 775.000 de zilieri şi aceştia trebuie înregistraţi zilnic, pe hârtie, la angajatorii unde lucrează. (…) Am discutat cu cei de la Inspecţia Muncii şi ei au venit cu o soluţie: sistemul va fi înlocuit cu un sistem electronic în trei luni", a spus Pîslaru, la o conferinţă de specialitate.
Potrivit acestuia, firmele care apelează la zilieri trebuie să îi înregistreze în registre speciale, care sunt verificate de Inspecţia Muncii pe teren. Mai mult, angajatorii trebuie să realizeze zilnic instructajele angajaţilor, prevăzute de lege.
Conform dispoziţiilor Legii nr. 52/2011, modificată şi actualizată în 2014, activitatea prestată de zilieri este evidenţiată prin Registrul de evidenţă a zilierilor. Un extras din acest registru întocmit de agenţii economici, conţinând înregistrările din luna precedentă, se depune lunar la Inspectoratul Teritorial de Muncă.
SURSA: Agerpres