Ministrul Sănătăţii a întors pe toate părţile sistemul sanitar din România după drama teribilă ce a avut loc la Institutul “Matei Balş”. Oficialul a ajuns la o concluzie teribilă!
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a fost invitatul primei ediţii a emisiunii “Insider politic”, realizată de jurnalistul Sebastian Zachmann la Prima TV.
S-a schimbat ceva în spitalele din România din 2016 şi până acum?
Oficialul a vorbit despre situaţia în care se află sistemul sanitar din România şi cât de mult s-a schimbat totul faţă de anul 2016, când a deţinut aceeaşi funcţie de ministru. “Îngrozitor de puţin. Ba, din contră”, a fost remarca terifiantă a lui Vlad Voiculescu.
“Există un set de reguli care trebuie respectate ca spitalele să primească ceea ce se numeşte autorizaţie sanitară de funcţionare. În 2016, am trimis Inspecţia Sanitară şi am constatat, de asemenea, sute de nereguli la nivelul spitalelor, aşa încât nu puteau să primească autorizaţie sanitară de funcţionare.
Şi am spus atunci, am scris într-un document intern că ar trebui să procedăm în felul următor – ar trebui să existe inspecţii în toată ţara. Asta era în decembrie 2016. Ştiam că nu o să mai fiu ministru după, dar am lăsat într-un document intern şi apoi a fost făcut şi public că asta trebuie să se întâmple şi anume o evaluare a stării tuturor spitalelor din ţară, execuţia unor planuri de conformare.
Spuneam eu acolo şi asta o să fac eu acum, o să condiţionăm alocarea de fonduri către acele spitale de îndeplinirea acelor condiţii”, a declarat ministrul Sănătăţii, potrivit Agerpres.
“Sunt locuri în care infrastructura spitalicească este pur şi simplu o ruşine”
Vlad Voiculescu a vorbit despre planurile privind construcţia unor noi spitale în România.
“Până în 2024 vom avea fundaţiile, pot să promit, celor trei spitale regionale şi nu numai fundaţiile… La Craiova, la Iaşi, Cluj. Pe lângă asta, trebuie să începem spitale în Bucureşti, la Timişoara, la Braşov, la Sibiu. Sunt locuri în care infrastructura spitalicească este pur şi simplu o ruşine.
În momentul acesta avem studiile de fezabilitate pentru cele trei spitale regionale: Iaşi, Cluj şi Craiova. Este un lucru care ar fi trebuit, conform contractului, să se întâmple până la sfârşitul anului 2017. Din păcate, ceea ce trebuia să se întâmple într-un an s-a întâmplat în patru ani”, a mai precizat şeful de la Ministerul Sănătăţii.
Ce le transmite românilor care merg acum într-un spital?
Ministrul a avut un mesaj şi pentru românii care merg acum în spitale şi bolnavilor care se află deja internaţi într-o unitate medicală.
“Să aibă grijă, pentru că nu ştim în acest moment care a fost cauza de la Matei Balş sau de la Piatra Neamţ. Cel puţin teoretic, nu este exclus ca această cauză să fi fost legată de comportamentul unui pacient sau al unui membru al personalului medical”, a spus Vlad Voiculescu.
Are Vlad Voiculescu ambiţii să devină preşedintele USR PLUS?
Ministrul Sănătăţii a mai fost întrebat de jurnalistul Sebastian Zachmann dacă intenţionează să candideze pentru funcţia de preşedinte al USR PLUS la viitorul congres al formaţiunii.
“Nu m-am gândit deloc la ce o să candidez la Congresul USR PLUS, deocamdată nici nu ştim când o să fie. (…) Nu este deloc prioritatea mea în momentul acesta şi vă spun cinstit că mi-ar plăcea să pot să petrec mai mult timp alături de colegii mei de la partid, dar, în momentul acesta, priorităţile sunt strict legate de domeniul de sănătate”, a fost răspunsul dat de Voiculescu.
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea