Impozitul minim este o măsură temporară şi ar putea fi eliminat în toamnă, a declarat, azi, ministrul PSD-ist al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Constantin Niţă.

„În toamnă, în funcţie de rezultatele economice, am putea anula acest impozit minim şi să găsim o altă soluţie pentru a nu pune în pericol microîntreprinderile sau start-up-urile”, a afirmat Niţă la un seminar.

Guvernul a introdus, de la 1 mai, un impozit minim anual cuprins între 2.200 lei (aproximativ 500 euro), pentru firmele cu venituri totale de până la 52.000 lei, şi 43.000 lei (circa 10.000 euro) pentru societăţile cu venituri de peste 129 milioane lei.

SURSA: Mediafax

DEZBATERE CAPITAL:
Cum comentezi declaraţia ministrului Constantin Niţă referitoare la posibilitatea renunţării din toamnă la impozitul forfetar? Scrie un comentariu sau votează la sondajul de pe homepage.