În loc să fie mai pregătită pentru furtuna financiară globală care se anunţă, economia românească este mai vulnerabilă.
Puţine lucruri demonstrează mai bine irelevanţa unui şef ca faptul că nici măcar lacheii nu îl mai ascultă. Dar la o conferinţă care a avut loc de curând la Londra, la care întârziase, Varujan Vosganian se simţea prea bine ca să observe că atenţia membrilor anturajului său era captată de telefoanele lor mobile, nu de şeful lor. Într-un discurs care insulta în egală măsură inteligenţa audienţei şi noţiunile elementare de limba engleză, dl Vosganian încerca să convingă publicul că problemele economiei româneşti nu sunt aşa de grave cum par şi sunt sub control. Semnele de inflaţie vin din agricultură, deficitul bugetar e sub limita tratatului de la Maastricht şi, în general, creşterea sa în ultima parte a lui 2007 se datorează retrocedărilor averilor naţionalizate. Frumos articulate, mesajele dlui Vosganian ar mai fi avut o şansă, dacă nu ar fi fost engleza de talcioc şi manierismele de cârciumă.
Cuprins de admiraţie în faţa propriului discurs, dl Vosganian părea să nu vadă feţele consternat-dispreţuitoare ale unor investitori, bancheri şi oameni de afaceri prezenţi în sală. Cum au dovedit-o discuţii ulterioare cu participanţii, aproape nimeni nu înghiţise gogoaşa că executivul de la Bucureşti ştie ce face. Verdictul delegaţilor suna cam aşa: oportunităţile oferite de România există în ciuda ineptitudinii politicienilor, nu datorită competenţei lor. Autoportretul ineptitudinii în management economic început de dl Vosganian la Londra este completat în numărul curent al Capitalului. Existenţa a sute de taxe şi dări ar trebui să fie suficient de damnantă pentru un guvern liberal şi un ministru cu pretenţii de om de afaceri. Când acesta improvizează din mers un plan de reducere a taxelor al cărui număr exact nu-l cunoaşte, aflăm adevărata dimensiune a incompetenţei sale. Aceasta se adaugă iresponsabilităţii demonstrate de recentele decizii şi bâlbâieli în politica pensiilor, inspirată din cele mai frumoase vise ale lui Ion Iliescu şi ale social-democraţilor.
Economia ar trebui să fie, prin excelenţă, domeniul în care liberalii să-şi manifeste supremaţia cel mai uşor. În lupta cu stânga pentru crearea de prosperitate, liberalismul economic a învins indisputabil – lucru demonstrat de substanţa măsurilor economice adoptate în ultimii ani până şi de laburiştii britanici şi de democraţii americani, ca să nu mai vorbim de valul de liberalizare a economiilor asiatice, în frunte cu China.
Cu dl Vosganian la cârmă şi Călin Popescu-Tăriceanu comandant, liberalii români au smuls însă o înfrângere locală din ghearele victoriei mondiale a ideologiei lor. În loc să fie mai pregătită pentru furtuna financiară globală care se anunţă, economia românească este mai vulnerabilă şi nimeni nu pare convins că dnii Vosganian şi Tăriceanu ştiu ce trebuie făcut. Pe de altă parte, aroma de mediocritate şi incompetenţă a activităţii dlui Vosganian putea fi prevăzută de pe vremea când Comisia Europeană i-a refuzat candidatura pe lista comisarilor Uniunii Europene. Numindu-l ministru de Finanţe, dl Tăriceanu ne-a adus aminte de vremea lui Ceauşescu, când ceva refuzat la export avea mare căutare în ţară pentru simplul fapt că nu existau alternative. Acum însă, dl Vosganian este un rebut birocratic şi se comportă ca atare.
