Ministrul rus al Afacerilor Externe, despre retragerea trupelor americane din Afganistan
Serghei Lavrov a susținut că Washingtonul, dar și Kabulul care nu dorește formarea unui guvern de tranziție cu mișcarea „Taliban”, interzisă în Rusia, lasă conflictul din țară să fie soluționat prin forță, în urma retragerii trupelor americane din Afganistan, conform rg.ru
Mai apoi, ministrul rus al Afacerilor Externe a spus că talibanii se comportă mult mai agresiv, deoarece au avut o înțelegere ce presupunea formarea unei puterii de tranziție, care urma să se ocupe de pregătirea condițiilor pentru formarea unor structuri de stat mult mai stabile. Totuși, liderii de la Kabul se tem că acest lucru îi va scoate din activitatea politică intensă.
„Reiese că și ei și americanii, plecând de acolo, lasă întreaga situație să fie soluționată pe calea forței”, a declarat Serghei Lavrov.
Eșecul unei misiuni de douăzeci de ani
Statele Unite nu doar își retrag trupele din Afganistan, le retrag, recunoscând, de-facto, eșecul misiunii lor de douăzeci de ani, susține ministrul rus al Afacerilor Externe. Acesta a arătat că amenințarea teroristă și cea legată de traficul de droguri s-au multiplicat de la începutul operațiunii angajată de SUA și de aliații lor în 2001.
Situația este agravată și de faptul că, în Afganistan, se formează nișe, unde se grupează rebelii Daesh. Ministrul a adăugat că Daesh își desfășoară în mod deliberat și conștient prezența în provinciile nordice ale țării, la granița cu aliații Rusiei.
De asemenea, acesta a fost întrebat despre o posibilă reacție a Moscovei la deteriorarea situației de la granița dintre Tadjikistan și Afganistan. Astfel, Lavrov a subliniat că obgligațiile asumate de Moscova în cadrul Organizației Tratatului de Securitate Colectivă rămân în vigoare.
„Obligațiile în cadrul ODKB rămân în toalitate în vigoare”, a răspuns Lavrov, adăugând că reprezentanții Secretariatului ODKB au vizitat deja zona de frontieră, conform sursei menționate.
Sursă foto: Dreamstime