Ministrul Sănătății: Nu sunt probleme în aprovizionarea cu medicamente pentru viroze

Sursă: Inquam Photos / George Călin

Alexandru Rafila a dat asigurări, după o întâlnire cu producătorii, că vor fi medicamente în farmacii și spitale. Ministrul Sănătății a precizat însă că sunt anumite probleme în ceea ce privește livrările de materie primă din China.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat în urma unei întâlniri cu producătorii de medicamente că a primit asigurări că nu vor fi probleme cu asigurarea medicamentelor pentru viroze. Ministrul a precizat însă că există întârzieri importante în livrarea materiei prime din China pentru peniciline.

Nu vor fi probleme cu medicamentele în această perioadă

„În perioada următoare sunt disponibile imediat pe piață produse care conțin ibuprofen și produsele care conțin paracetamol, inclusiv variante pediatrice. Nu sunt probleme în aprovizionare. De asemenea, sunt suficiente cantități de cefalosporite, categorii de cefalosporine care se administrează mai ales în cazul suprainfecțiilor bacteriene care pot să survină după infecții virale. De asemenea, am identificat la unul dintre producătorii de generice cantități suplimentare de oseltamivir. Este substanța antivirală care este cunoscută comercial sub numele de Tamiflu, dar și medicamentul generic are exact același rezultat”, a spus ministrul Sănătății, după întâlnirea cu producătorii de medicamente.

Aceștia i-au dat ministrului Rafila asigurări privind disponibilitatea medicamentelor, dar și privind faptul că în această perioadă transmit către firmele de distribuție toate categoriile de medicamente care sunt solicitate astfel încât să nu existe lipsa acestor categorii de medicamente din farmacii și în unitățile sanitare, astfel încât tratamentele din spitale care tratează pacienții cu patologie virală sau infecțioasă respiratorie să poată fi asigurate.

Întârzieri privind livrările materiei prime din China

„Singura problemă legată de o anumită discontinuitate care nu este generată decât de o creștere exponențială dacă se poate spune așa a consumului, ci de întârzieri importante în livrarea materiei prime din China și mai mulți dintre producători au menționat exact aceeași situație, similară. Este vorba de unele peniciline și de penicilină cu administrare orală sau în mai mică măsură, dar sunt și acolo anumite probleme, legate de amoxicilină sau de combinații ale amoxicilinei. Speră să o poată rezolva până la sfârșitul acestei luni, dar o anumită întârziere a apariției pe piață este din cauza livrărilor întârziate din China, care în contextul actual, pandemic, a îngreunat foarte mult livrările de materie primă”, a mai spus Rafila.

Marți, ministrul Alexandru Rafila se va întâlni și cu distribuitorii de medicamente pentru a avea o politică coerentă care să includă profesioniștii din sănătate, producătorii de medicamente, distribuitorii de medicamente, astfel încât perioada de alertă epidemică să poată fi traversată cu bine.

De asemenea, până la finalul săptămânii, Ministerul Sănătății așteaptă răspunsul din partea Comisiei Europene în ceea ce privește ordinul de limitare a exporturilor pentru câteva dintre produsele care fac obiectul unor discontinuități pe piața de medicamente din România.

Ministrul Sănătății, despre numărul în creștere al infectărilor cu Covid

În ceea ce privește creșterea numărului de infectări cu coronavirus, Alexandru Rafila a precizat că cel mai important este dacă varianta Kraken va deveni dominantă.

„Nu are niciun fel de importanță dacă sunt două sau sunt zece (cazuri de infectări cu tulpina Kraken – n.r.). Nu este relevant acest lucru. Important este dacă o astfel de variantă este dominantă într-un anumit moment și cel mai important lucru este dacă varianta care este dominată într-un anumit moment, fie că e BA4, BA5, fie că este XBB, produce îmbolnăviri printr-o transmisibilitate mai mare și cel mai important e dacă există mai multe spitalizări”, spune Alexandru Rafila.

El precizează că nu există date în prezent privind o gravitate mai mare a infecțiilor cu aceste tulpini noi.

„Numărul de cazuri e în creștere, dar nu avem elemente de îngrijorare apropos de capacitatea de spitalizare, inclusiv în zona de Terapie Intensivă”, încheie Rafila.