Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat că prin ordonanța care va modifica legea taximetriei nu se vor lua măsuri care să îngrădească în vreun fel companiile de taxi care se află pe piață.
„Eu nu am văzut o aşa ordonanţă (ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legii taximetriei – n.r.) şi nu pot să mă pronunţ pe ce se va întâmpla în viitor (…). Noi trebuie să fim foarte atenţi la modul în care este reglementat un domeniu. Înţeleg că este un proiect de lege înaintat de un grup de parlamentari şi pe partea de ridesharing – se va dezbate în comisii şi ulterior va intra în plen. Eu sub nicio formă, împreună cu colegul de la Dezvoltare, nu vrem să îngrădim sau printr-o măsură care este pusă în acea ordonanţă să îngrădim în vreun fel vreuna dintre companiile care sunt pe piaţă. Am lucrat la acea ordonanţă, aici venim să combatem pirateria, nimic altceva”, a spus ministrul Transporturilor, la Parlament.
El a precizat că pentru ca firmele Uber şi Taxify să rămână în ţară, „totul trebuie reglementat”.
„Eu, personal, nu am nicio problemă cu nicio aplicaţie şi dacă este un proiect de lege, aşa cum înţeleg că a fost făcut la Parlament, îl discutăm, venim cu amendamente să îl îmbunătăţim şi după aceea mergem mai departe cu el la vot”, a arătat Cuc.
Ministrul Transporturilor a prezentat obiectivele mandatului său, marți, în fața Comisiei pentru transporturi.