Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a semnat marţi Ordinul prin care Aeroportul Braşov – Ghimbav a fost certificat ca aeroport internaţional.
Curse internaționale pe Aeroportul Brașov
„Aeroportul Braşov va putea opera curse internaţionale! Am semnat astăzi Ordinul de Ministru prin care Aeroportul Braşov – Ghimbav, aflat în coordonarea Consiliului Judeţean Braşov, a fost certificat ca aeroport internaţional şi va putea opera curse externe de la mijlocul lunii iunie”, a scris Grindeanu pe Facebook.
La finalul lunii mai, consilierii judeţeni braşoveni au aprobat scenariul privind finanţarea cheltuielilor de funcţionare şi viitoarele investiţii de la Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, în vederea depunerii prenotificării, la Comisia Europeană, pentru obţinerea unui ajutor de stat.
Conform documentelor adoptate de consilierii judeţeni, în scenariul cel mai pesimist, acest ajutor ar urma să aibă o valoare maximă de 2.325.822 de euro, iar în scenariul de bază, neutru şi cel optimist, de 1,98 milioane de euro, ambele scenarii fiind realizate în baza deficitului de finanţare operaţională de 1 martie.
Totodată, în documentele anexă la Hotărârea aprobată joi se face referire şi la planurile de investiţii pentru viitor. Astfel, în condiţiile în care, CJ Braşov estimează că, în 2026, se va atinge pragul de un milion de călători, se va impune construcţia unui al doilea terminal. Acesta ar urma să fie realizat în perioada 2027 – 2033, cu o valoare estimată a investiţiei de peste 23 milioane de euro.
Lucrările ar urma să fie finanţate în proporţie de 92% din veniturile de exploatare a aeroportului, diferenţa de 8% urmând a fi asigurată din alte surse (subvenţii, bugetul de stat sau fonduri europene).
Aeroportul Otopeni va fi modernizat în următorii ani
Pe de altă parte, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) va realiza în următorii şase ani lucrări de construcţii la Aeroportul Otopeni, atât în interiorul terminalului cât și în afara lui.
„Următorii 6 ani vor fi 6 ani de construcţii atât în terminal cât şi în afara lui. Vom ataca subiecte cum ar fi platformele, pistele de decolare, zonele de parcare pentru avioane, dar şi în afara terminalului, în partea de landside cum o numim noi, vom avea multe investiţii în partea de parcări, atât pentru sosiri, plecări. Noi aşteptăm să vină şi metrou. E adevărat că nu este investiţia noastră.
Va fi un mare impact asupra aeroportului. Vom interveni în partea de arhitectură interioară a prezentului terminal, unde vom reface absolut tot ceea ce este vechi, ca să spunem aşa, vom da o arhitectură modernă, dar împreună cu asta vom reface şi instalaţii, ventilaţie şi alte tipuri de lucrări”, declarat recent directorul general al companiei.