De asemenea, şefa de la Transporturi a precizat că situaţia economică a celor trei companii feroviare de stat s-a îmbunătăţit în ultima perioadă. Spre exemplu, CFR SA şi-a crescut veniturile cu 23% în primele nouă luni ale anului faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar CFR marfă şi-a redus pierderile cu 65% şi se aşteaptă ca, anul viitor, să înregistreze profit.
"Am impresia că CFR Marfă a fost ţinută intenţionat pe pierdere pentru a fi privatizată pe nimic", a declarat ministrul Anca Boagiu.
Aceasta a precizat că numărul pasagerilor transportaţi de CFR Călători a crescut cu 40% în această vară faţă de vara anului 2010.
"Companiile feroviare, ţinute în izolare din rea-voinţă"
"Începând din 2007 şi până în 2010, România a pierdut trei ani de integrare a sistemului feroviar în cel european, astfel că, în timp ce în Uniunea Europeană traficul feroviar creştea în această perioadă cu 6%, la noi scădea cu 36%", a precizat Boagiu.
De asemenea, ministrul a mai afirmat că, dacă în Europa au fost introduse trenurile de mare viteză, la noi au existat tot mai multe restricţii, ceea ce a dus la o scădere constantă a vitezei medii de circulaţie a trenurilor.
"Companiile feroviare au fost ţinute în izolare din incompetenţă, dar şi din rea-voinţă", a adăugat Anca Boagiu.