Ministrul Transporturilor, Lucian Bode susține că a schimbat total modul de lucru în cele 12 luni de guvernare în ceea ce priveşte monitorizarea în teren a proiectelor de infrastructură.
El a mai precizat totodată că Guvernul PNL are în plan pentru următorii patru ani de zile realizarea a 1.000 de kilometri de autostradă şi drum expres.
„Am schimbat total modul de lucru în cele 12 luni de guvernare în ceea ce priveşte monitorizarea proiectelor care se face în mod activ, în teren, aşa cum s-a întâmplat şi aici la Adunaţii Copăceni, judeţul Giurgiu, unde am inaugurat astăzi podul peste Argeş şi lucrările de reabilitare a unui tronson de drum de 11,6 kilometri din DN 5 Bucureşti-Giurgiu. Pentru toate şantierele avem organizate şedinţe de lucru săptămânale cu antreprenorii pentru a identifica problemele şi pentru soluţionarea lor rapidă. De asemenea, pregătim măsuri de creştere a capacităţii administrative, singura modalitate care ne garantează că proiectele vor fi implementate în mod profesionist şi, foarte important, la termen.
Pentru toate proiectele am intensificat ritmul de lucru, iar rezultatele cred că le putem vedea cu toţii în sectorul infrastructurii rutiere de transport în cele 12 luni de guvernare. Am reuşit să modernizăm peste 350 de kilometri de reţea de drumuri, din care 90 de kilometri de autostradă nou construiţi, până la finalul anului, vor fi daţi în trafic în guvernarea Ludovic Orban”, a declarat ministrul Transporturilor.
Cum arată infrastructura țării
Acesta a mai menționat faptul că sunt peste 180 de kilometri de autostrăzi, drum expres variantă ocolitoare, drumuri naţionale pentru care au fost emise ordinele de începere a lucrărilor şi acestea au început în acest an, iar pentru alţi peste 440 de kilometri au fost semnate contractele de execuţie în acest an.
„În trei ani de guvernare, PSD a dat în trafic 96 de kilometri de autostradă, cu Guvernul Orban avem toate şansele ca în 12 luni să dăm în trafic aproape 90 de kilometri de autostradă. Aceasta este diferenţa, de trei ori mai mult, şi avem în plan realizarea a o mie de kilometri de autostradă în următorii patru ani şi drum expres, este foarte simplu”, a adăugat Lucian Bode.
În același timp, ministrul Transporturilor a menţionat şi că bugetul ministerului a fost rectificat pozitiv de două ori în acest an şi este de 12,7 miliarde de lei, „un buget istoric” raportat la 2017, când a fost de 7,5 miliarde, sau la 2018, când a fost de 8, 5 miliarde de lei, iar cea mai bună veste este faptul că pe titlul 58 – fonduri europene nerambursabile mai sunt disponibile 6,2 miliarde de lei.