Ministrul Transporturilor, Alexandru Nazare, le-a solicitat constructorilor care lucrează la tronsonul de autostradă Deva-Orăştie ca acesta să fie finalizat în luna octombrie, mai devreme cu aproape patru luni decât prevede graficul de lucrări elaborat pentru această investiţie.
Prezent duminică pe şantierul din localitatea Simeria, în zona unde se construieşte unul dintre podurile de pe autostradă, ministrul Transporturilor a apreciat că lucrările se desfăşoară într-un ritm bun, comparativ cu alte zone din ţară. El le-a recomandat constructorilor să lucreze pe trei schimburi şi pe întreaga durată a săptămânii. ”Trebuie să se lucreze pe trei schimburi, şapte zile din şapte, astfel încât să se poată ajunge la un nivel la care să putem deschide traficul în octombrie anul acesta”, a declarat ministrul Transporturilor.
În discuţiile purtate cu managerul de proiect, ministrul Alexandru Nazare a fost informat că terasamentele pentru autostradă sunt executate în proporţie de 60%, în timp ce lucrările la poduri sunt realizate în proporţie de 40%, în condiţiile în care se lucrează pe două schimburi. ”În momentul de faţă sunt executate 60% din terasamente şi 40% din volumul de lucrări la poduri. Ce a fost mai greu a trecut, acum s-a ieşit la nivelul solului şi se lucrează pe elevaţii şi suprastructuri. Acum avem o poziţie foarte bună la partea de poduri. Sunt în grafic, la momentul de faţă. Se lucrează la fiecare pod”, a afirmat managerul de proiect al firmei Strabag, Laurenţiu Virginaş.
Tronsonul de autostradă Deva-Simeria are o lungime de 32,5 kilometri, va avea două noduri rutiere, 21 poduri şi 100 de podeţe. Principalul pod al tronsonului de autostradă va avea o lungime de 720 de metri, cu 12 deschideri şi cu două benzi pe sens. Graficul de execuţie al lucrărilor prevede ca segmentul Orăştie – Simeria Veche, în lungime de 17,7 km, să fie gata în august 2012, iar tronsonul Simeria – Deva, de 14,8 km, în luna februarie 2013.
Valoarea lucrărilor este de 177,92 milioane euro, din care contribuţia Comisiei Europene este de 108,51 milioane euro, iar diferenţa este finanţare asigurată de Guvernul României. Tronsonul de autostradă Deva – Simeria face parte din Culoarul 4 Pan European Nădlac-Sibiu-Constanţa.
Sursa: Agerpres