Compania CFR Călători se confruntă cu "un grav deficit de vagoane", a declarat luni ministrul Transporturilor, Lucian Şova.
"Compania se confruntă cu un grav deficit de vagoane, mă ocup să găsesc o soluţie, având în vedere că peste 400 de vagoane au norme de reparaţie sau de întreţinere neefectuate, lucru care a constituit unul din motivele pentru care şi-au propus să reducă din trenuri. Am reuşit şi am prevenit reducerea unui mare număr de trenuri, mai mult de 80 din cele 96, iată că din păcate consecinţe ale managementului neglijent din ultimii ani din perspectiva activităţilor de reparare a materialului rulant produc astfel de efecte care, sigur, că trebuie sa le gestionez eu acum", a spus Şova la Parlament.
Ministrul Transporturilor a arătat că a avut o întâlnire săptămâna trecută cu conducerea companiei la care i-a invitat pe toţi reparatorii de material rulant din România.
"Şi în urma acestei dezbateri am constatat că – unu – compania a deschis o serie de proceduri de licitaţie pentru întreţinere sau reparaţii la unele dintre vagoane şi locomotive, proceduri la care nu s-a prezentat niciun reparator. Cei care au în activitate reparaţiile de material rulant au reclamat că procedurile de achiziţii publice pe serviciile de reparaţii pe care compania trebuie să le aplice sunt extrem de greoaie, le creează timpi mari de aşteptare (…) Am propus ca să se imagineze o procedură simplificată de achiziţie publică pentru serviciile acestea de întreţinere şi reparare şi în cursul acestei săptămâni compania va veni cu o propunere", a detaliat el, potrivit Agerpres.
Pe de altă parte, Şova a susţinut că suspicionează faptul că nici caietele de sarcini care au fost până acum propuse pentru aceste proceduri de achiziţie publică nu au fost realizate corespunzător.
"Am aflat ca la companie există un serviciu de achiziţii publice format din 4 persoane, absolut surprinzător, terifiant aproape, ţinând cont de dimensiunile resursei umane. Am propus ca măcar pe un proiect pilot următorul caiet de sarcini pentru activităţi de reparaţii să fie făcut cu un consultant extern în nişte limite de preţ rezonabil şi să încerc să văd cum poate arăta un caiet de sarcini făcut corect astfel încât să-i atragă pe reparatori. Încă mai sunt vagoane care corespund unor standarde minime de confort şi de calitate", a afirmat Lucian Şova.
Ministrul a afirmat că nu tolerează compromisuri în ce priveşte siguranţa călătorilor.
"Suntem puşi oarecum în situaţia de a mai face unele compromisuri – şi mă refer la cei de la companie, că eu nu tolerez compromisuri de la siguranţa călătorilor şi de la confort şi de la celelalte condiţii – sub presiunea nevoii de transport iată că cei de la companie mai fac unele compromisuri care se întorc într-un fel împotriva intereselor atât ale companiei, cât şi ale publicului călător. Nu pot să prezum că unele neconformităţi ar mai putea apărea. (…) Cred că se mai poate întâmpla pe perioada sezonului rece, mai ales când este şi viscol, şi zăpadă, unele disfuncţionalităţi. Mă voi strădui în continuare să-i ţin în alertă nu numai pe cei de la compania de călători, ci şi pe cei care administrează alte moduri de transport, lucruri pe care le fac şi în Comandamentul central de iarnă", a dat asigurări Lucian Şova.