”În ultimii şapte ani, compania TAROM a înregistrat, cu anumite variaţii, pierderi continue. În acest moment, aceste probleme care sunt generalizate în companie au ajuns într-o fază care nu ne mai permite să continuăm aşa. Cu toţii cunoaştem că flota TAROM este învechită, avem 23 de aeronave care sunt eterogene, sunt trei mărci diferite de aeronave, fiecare din această marcă având două sau trei tipuri de aeronave. Această situaţie creează dificultăţi foarte mari la întreţinere, la operare, practic nefiind zi în care această companie să nu înregistreze întârzieri (…) ea nu mai poate continua aşa. În acest moment, corpul de control se află la TAROM, pentru a analiza, în afară de aspectele tehnice, şi aspectele care în ultimele zile au generat întârzieri chiar şi de 2-3 ore pentru fiecare aeronavă”, a spus el.

De asemenea, şeful de la Transporturi a precizat că a solicitat conducerii TAROM să prezinte pe termen scurt un plan pentru remedierea situaţiei.

”Am cerut conducerii companiei ca, în cel mai scurt timp, să ne prezinte un plan de acţiune pe termen scurt pentru remedierea acestor probleme, în timp ce, din cauza problemelor sistemice care se manifestă acolo, a fost demarată o procedură de achiziţie de consultanţă pentru restructurare. Această restructurare s-a mai făcut în trecut la TAROM şi ea a avut, pentru primii ani în care compania s-a ţinut de acest plan, rezultate foarte bune. Deci, acţionăm pe două planuri. Cel pe termen mediu şi lung este restructurarea cu un consultant specialist”, a explicat Costescu, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, până la jumătatea anului, strategia propusă de consultant va fi aprobată de acţionari, urmând ca în partea a doua a lui 2016 aceasta să intre în implementare. ”Este vorba despre regândirea modelului de business al TAROM. În momentul acesta, cu ce zboară TAROM nu este adecvat zonei geografice în care ne aflăm, nu este adecvat resurselor pe care le are şi clienţilor pe care îi urmărim. Numai după redefinirea acestui model de business am putea trece în faza următoare, în faza de regândire şi restructurare a flotei, dimensionarea acesteia, de aici decurgând, practic, şi noua reorganizare pe care o aşteptăm de la TAROM. Consider că TAROM este una dintre companiile naţionale reprezentative şi cred în revigorarea acesteia, cu atât mai mult cu cât personal consider că poate fi făcută competitivă”, a mai precizat ministrul, potrivit aceleiași surse. Dan Costescu a amintit că TAROM este o companie condusă pe principiul guvernanţei corporative, iar Consiliul de Administraţie şi managerul general sunt aleşi după OUG 109.