Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a transmis joi, 20 ianuarie, prin intermediul rețelelor de socializare, un mesaj de interes public despre evoluția proiectelor CNAIR (Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere).
„Am avut astăzi o nouă ședință de analiză a proiectelor CNAIR. Conducerea și echipa tehnică mi-au prezentat evoluția proiectelor de infrastructură rutieră. Timp de 4 ore am analizat în detaliu fiecare proiect în parte”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
Grindeanu, despre proiectele CNAIR: „Trebuie găsite și alte soluții, care să accelereze proiectele”
În postarea sa de joi seară, Sorin Grindeanu a enumerat concluziile finale după ședința de analiză a proiectelor CNAIR. Acesta a spus că majoritatea evoluează treptat, însă există și proiecte care stagnează.
„Concluzii: Majoritatea proiectelor evoluează bine! Sunt și proiecte care trebuie accelerate! Nu ne ferim să aplicăm penalități, dar trebuie găsite și alte soluții, care să accelereze proiectele.”, a explicat acesta.
De asemenea, acesta a menționat că vineri, 21 ianuarie, va începe analiza în CTE CNAIR a proiectului tehnic pentru Autostrada Buzău-Focșani.
Grindeanu: „Aștept începerea sezonului de construcții pentru a vedea evoluții și în șantiere”
De altfel, ministrul a informat că, în curând, va fi semnat contractul pentru secțiunea 2 Sibiu-Pitești.
„În perioada următoare va fi semnat contractul pentru secțiunea 2 Sibiu-Pitești. Aștept începerea sezonului de construcții pentru a vedea evoluții și în șantiere. Până atunci CNAIR pune la punct toate aspectele logistice. Astfel, la momentul reluării lucrărilor nu vor mai putea fi invocate blocaje cauzate de autorități”, a completat Sorin Grindeanu.
De altfel, recent, Sorin Grindeanu a vorbit despre rezolvarea problemei autostrăzilor din România.
Soluția lui Grindeanu pentru ca România să aibă autostrăzi
„Am știut când am venit în Guvern că statul român, timp de 30 de ani, indiferent de guvernul și de culoarea lor, a rămas dator cetățeanului român din perspectiva transporturilor. Am știut că e poate cel mai imobil, cel mai închistat minister. Sunt foarte multe cauze pentru care s-a ajuns în această situație.
Cel puțin în ultimii ani, indiferent de tipul de infrastructură de care discutăm, problema nu a fost lipsa banilor, pentru că au fost bani europeni necheltuiți.
În acest moment există mai multe linii de abordare. Pe de o parte, trebuie operaționalizat CNAIR și este bornă în PNRR. Pe de altă parte, sunt lucrări de mai mică amploare, de variante ocolitoare, chiar și drumuri expres, să fie decentralizate, să fie date către autoritățile locale.
Doar eu, de când sunt ministru, cred că am semnat vreo 70 de adrese către autoritățile locale pentru că, pe de o parte, CNAIR-ul în acest moment are foarte multe proiecte pe care nu poate să le remedieze”, a spus acesta la Antena 3.