Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, și directorul general al CNAIR, Narcis Neaga, au efectuat o vizită de lucru pentru a verifica stadiul lucrărilor la obiectivele de investiții de infrastructură gestionate de Ministerul Transporturilor din județul Brașov.
Aici, Cuc a constatat că stadiul fizic al lucrărilor de reabilitare a DN 73, pe tronsonul Brașov – Bran, este de 42% iar stadiul financiar este de 45%, plățile fiind efectuate în avans. Obiectivul de investiții beneficiază de finanțare din fonduri europene.
„Acolo unde voi vedea că e un constructor neserios, reziliem contractul şi, dacă am fi avut acea ordonanţă, am fi putut semna imediat şi un contract nou. Dar, din păcate, unii nu înţeleg lucrul acesta. Deci, concluzia este următoarea: trei săptămâni, dacă nu, îşi iau laptop-utile şi mapele cu care au venit în România şi se duc la ei, de unde au venit şi, trei ani de zile, nu au ce să caute în România la nici o licitaţie (…) Nu mai aştept grafice şi promisiuni de la constructor. Ori văd mobilizare în şantier – pentru că eu cred că o firmă care vine în România nu e o firmă de apartament, care nu are niciun angajat, sunt firme cu un palmares bogat, sunt firme care au bani, deci nu vii în România ca să-ţi dea statul bani să faci lucrarea – lucrezi şi, pe măsură ce lucrezi, îţi depui actele la decontat şi îţi iei banii. Eu văd că băieţii ăştia, nu ştiu, vor să se căpătuiască la noi, caută tot felul de motive. Atunci îi trimitem acasă şi venim noi, ori cu o firmă şi ne apucăm în regie proprie, cu cât poate CNAIR-ul pe secţiunea aceasta între Bran şi Braşov, pentru că poate să lucreze DRDP Braşov pe acest tronson şi restul scoatem la licitaţie” a declarat Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc
Răzvan Cuc i-a solicitat antreprenorului să se prezinte la sediul ministerului:
”Joi, vă prezentaţi la minister, dar nu cu grafice, să vă spună domnul Neaga ce aveţi de făcut. Dacă în trei săptămâni nu aveţi utilaje la lucru, compania reziliază contractul şi, după aceea, primiţi şi acel certificat negativ constatator şi nu mai participaţi la nicio licitaţie. Asta ca să ştiţi unde stăm, este Săptămâna Mare, nu facem rău acum, dar şi voi, prin activitatea voastră faceţi rău românilor, turismului, faceţi rău populaţiei” a precizat Răzvan Cuc, Ministrul Transporturilor