Reprezentanţii Companiei Naţionale a Aeroporturilor Bucureşti au precizat pentru AGERPRES că decizia survine ca urmare a problemei taximetriei ilegale de pe aeroport, care a determinat incindentul soldat cu uciderea unei tinere japoneze venită în practică în România.
Atribuţiile de director general la CNAB vor fi preluate de Smadu Cristinel.
Situaţia generată de taximetria ilegală şi contextul în care pe Otopeni au avut loc diferite evenimente, cum este cel legat uciderea tinerei japoneze, au fost analizate, la sfârşitul săptămânii trecute, în cadrul Comitetului de Securitate Aeroportuară, care s-a desfăşurat la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI).
În urmă cu aproximativ două săptămâni, o tânără japoneză a fost acostată în Aeroportul ‘Henri Coandă’, urcată într-un taxi şi dusă până la marginea unei păduri din Corbeanca (lângă Bucureşti), unde a fost tâlhărită şi ucisă.
SURSA: Agerpres
CITEȘTE ȘI Voiculescu se bate cu Mazăre şi cu PNL pentru Transporturi