În prezent, pirații din taximetrie nu pot fi sancţionaţi, din cauza legii care nu este explicită. Mai exact, șoferii care transportă persoane „la negru” nu pot fi amendați decât dacă se demonstrează repetat fapta prin care se efectuează transport fără a se deține autorizație taxi valabilă.
Astfel, legea privind transportul în regim de taxi și în regim de închirere nu prevede o sancțiune clară pentru cei care desfășoară activitate de transport în regim de taxi fără autorizaţie taxi valabilă, aspect care crează posibilitatea derulării unor activități de transport ilicit.
Ministerul Transporturilor a pregătit un proiect de ordonanță de urgență a guvernului pentru modificarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere prin care poliția poate amenda taximetriștii ilegali fără a mai exista obligativitatea constatării în prealabil a caracterului repetat al faptei.
„S-a constatat dificultatea aplicării de către organele de control a uneia din sancțiunile prevăzute de Legea nr.38/2003, ca urmare a imposibilității demonstrării caracterului repetat al faptei prin care se efectuează transport fără a se deține autorizație taxi valabilă. Prin urmare, această situația existentă crează premisele desfășurării activităților de transport neautorizat, fără posibilitatea combaterii prin aplicarea sancțiunii corespunzătoare. Prin modificarea propusă se determină claritatea sancțiunii prevăzute în textul Legii nr.38/2003, astfel încât se crează posibilitatea sancționării respectiv a combaterii activităților ilicite de transport fără a se deține autorizație taxi valabilă. Aplicarea sancțiunii se va putea face direct de către organele de control, fără a mai exista obligativitatea constatării în prealabil a caracterului repetat al faptei. Actul normativ vizează de fapt un aspect necesar a fi reglementat în condițiile actuale”, conform notei de fundamentare a proiectului de ordonanță de urgență a guvernului pentru modificarea Legii nr. 38/2003.
Oficialii Ministerului Transporturilor ne-au explicat că este cea mai bună soluție pentru ca toți actorii din piața de transport persoane să intre într-o normalitate pentru impozitare. „Atât timp cât desfășori o activitate comercială trebuie să te autorizezi. Primăriile trebuie să eliberate autorizații și să controleze piața de taximetrie”, ne-au explicat sursele citate.