Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc a anunțat că Pitești-Craiova va fi drum expres și nu autostradă și că urmează o licitație această construcția șoselei la patru benzi în lungime de aproximativ 124 km.
„Am anunţat pe reprezentanţii Ford că la sfârșitul lunii mai documentaţia pentru proiectare plus execuţie şi vreau să specific lucrul ăsta va fi finalizat, astfel încât se va putea lansa spre licitaţie. Aceasta ne face optimişti, gândindu-ne la anumite termene. În toamna acestui an vom avea câştigătorul licitaţiei şi cu toate organizările de şantier şi cu toatre lucrurile pe care le ştiţi , cea mai lungă perioadă ar fi ca la începutul anului viitor să înceapă efectiv execuţia drumului dintre Piteşti şi Craiova. Extrem de important nu doar pentru Ford, dar şi pentru cele 600 de camioane care vor merge zilnic pe aceste drum”, a spus premierul Sorin Grindeanu, citat de Digi24.ro. Drumul expres înseamnă o șosea la patru benzi fără bandă de urgență și bandă de separare între cele două sensuri de mers.
Dacă la autostrăzi se utilizează parapet metalic, pentru drumuriloe expres este utilizat parapetul din beton. Viteza legală pe autostradă este 130 de kilometri la oră, în timp ce pe drumul expres se merge legal cu cel mult 100 de kilometri la oră.