„Eu pot să dau un termen când voi urca pe SEAP o lucrare, dar nu pot spune care va fi deznodământul. Odată ce comisia se întrunește și desemnează câștigătorul, apar inevitabil contestațiile. Prima dată se depun contestațiile la CNSC, apoi contestatarul se poate duce la instanțele superioare, proiectul rămânând blocat. Am constatat că 98% dintre persoanele care contestă la forurile superioare pierd procesele. A fost introdus, în legislație, un principiu conform căruia cel care făcea contestația, trebuia să depună și o garanție de 10%, dar a fost declarată neconstituțională. Din punctul meu de vedere, era o măsură foarte bună pentru că venea să descurajeze contestatarii de profesie”, a precizat ministrul Transporturilor, într-un interviu acordat DC News Live.
Întrebat dacă poate să facă publica o listă a contestatarilor de profesie, Răzvan Cuc a menționat că nu are nicio reținere să facă publice numele acestor companii de pe lista neagră. „Lucrurile trebuie să se schimbe un pic din punct de vedere al parcurgerii unui contract de către companii”, a menționat Răzvan Cuc.